Preşedintele Consiliului Naţional al AUR, Claudiu Târziu, i-a cerut public, miercuri, prezidenţiabilului Călin Georgescu să vină cu explicaţii clare după două afirmaţii controversate pe care le-a făcut în interviul său cu Natalia Morari, controversată jurnalistă din Republica Moldova. AUR a renunțat la desemnarea unui candidat propriu pentru alegerile prezidențiale, sprijindu-i necondiționat candidatura lui Georgescu.

Potrivit lui Târziu, Georgescu „trebuie să clarifice neîntârziat declarațiile surprinzătoare” pe care le-a făcut în cadrul interviului acordat Nataliei Morari.

„Dl Călin Georgescu trebuie să clarifice neîntârziat declarațiile surprinzătoare pe care le-a făcut în cadrul interviului acordat jurnalistei Natalia Morari. Dacă decizia candidatului la alegerile prezidențiale din România de a realiza o emisiune împreună cu un personaj extrem de controversat din Republica Moldova poate fi o opțiune personală, unele afirmații și viziuni politice susținute de dl Georgescu au darul de a deruta complet publicul”, susține Claudiu Târziu într-o postare în pagina sa de Facebook.

Acesta precizează că ceea ce Georgescu definește ca fiind ”poporul moldovean” evocă mai degrabă un termen specific expansionismului sovietic și rusesc, nicidecum cetățenii Republicii Moldova.

„Într-un discurs de un asemenea nivel și cu mize atât de înalte, semnificația mesajului trebuie să fie foarte exactă. Dacă un moment de ezitare a generat o confuzie atât de gravă de termeni, este absolut necesar ca dl Georgescu să revină cu precizări ferite de orice interpretare”, afirmă Târziu.

Președintele Consiliului Național al AUR menționează că a doua chestiune care impune lămuriri urgente este legată de idealul unității naționale.

„Teza exprimată de dl Georgescu, potrivit căreia acum nu e momentul pentru o discuție despre unirea Republicii Moldova cu România, ne proiectează într-o perspectivă neclară și greu de estimat: dacă nu acum, atunci când ne vom putea gândi la reunirea cu frații de peste Prut?”, scrie Târziu, care avertizează că un astfel de mesaj „este de natură să dezamăgească”.

„Oricare ar fi rațiunile de natură electorală sau diplomatică, un astfel de mesaj, atât de tranșant, lansat de candidatul cu cele mai mari șanse în cursa pentru Președinție, este de natură să dezamăgească exact electoratul cu cele mai puternice sentimente patriotice”, afirmă președintele Consiliului Național al AUR.

El amintește că suntem pe ultima sută de metri înaintea campaniei electorale, iar românii trebuie să înțeleagă exact ce planuri au candidații care le cer votul.

„Având în vedere valul uriaș de simpatie de care se bucură dl Călin Georgescu, dar și mișcarea națională care s-a format în jurul candidaturii sale, acesta are datoria să își precizeze poziția față de subiectele mai sus menționate și să îndepărteze orice suspiciune care s-ar putea naște din afirmațiile pe care le-a făcut în emisiunea realizată împreună cu Natalia Morari”, mai scrie Claudiu Târziu.

 

 

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Share.
Exit mobile version