Se întâmplă în cadrul Centrului Național de Învățământ Turistic, aflat în subordinea Ministerului Economiei, care oferă cursuri de formare profesională – de bucătar, ospătar și ghid turistic. Pentru a fi remunerați, membrii Consiliului de Administrație trebuie să aibă o ședință „cel puțin o dată la trei luni”, potrivit regulamentului publicat pe site. Centrul are și un director, care împreună cu cei cinci membri din CA însumează 6 șefi pentru doar 13 angajați din subordine.
Centrul Național de Învățământ Turistic (CNIT) are drept activitate principală formarea și pregătirea personalului în turism. Oferă cursuri de bucătar, ospătar, cameristă, cofetar-patiser, iar lista poate continua.
În total, Centrul are 20 de posturi bugetate, însă șase dintre ele sunt vacante. Ocupate efectiv sunt 13 posturi pentru personalul care se ocupă de formarea profesională, iar un post îi aparține directorului general.
În ciuda numărului redus de angajați, CNIT are și un întreg Consiliu de Administrație – cinci membri, care primesc pe fiecare lună o indemnizație în valoare de 6.071 de lei brut. Suma ar putea părea modică, însă absurditatea situației este subliniată chiar în regulamentul intern de funcționare.
Potrivit acestuia, membrii Consiliului de Administrație trebuie să se reunească „cel puțin o dată la trei luni”, fiind practic printre condițiile pe care membrii trebuie să le îndeplinească pentru a-și lua lefurile.
Același regulament mai prevede că unul dintre cei cinci membri ai Consiliului de Administrație poate fi chiar directorul general, ceea ce ar însemna mai puține posturi de conducere. Cu alte cuvinte, directorul general să fie membru în CA alături de alte patru persoane, iar numărul total al posturilor de conducere să fie cinci în loc de șase. În cazul CNIT nu s-a ținut cont de această recomandare.
Citește și: EXCLUSIV Patru șefi la doar 14 angajați, într-o direcție a Ministerului Agriculturii. Explicația conducerii: „Nu mă ocup eu, întrebați la HR”
Membru în CA: „Am participat și la două ședințe pe lună”
Vasile Felix Cozma este membru în Consiliul de Administrație al CNIT, dar în același timp și președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Contactat de Digi24.ro, acesta a subliniat că au fost luni în care s-au organizat și câte două ședințe… situația având loc chiar în perioada verii.
Reporter: Câte ședințe ale Consiliului de Administrație au avut loc în acest an?
Vasile Felix Cozma: Păi am avut în fiecare lună câte una, dar am avut 2-3 luni în care au fost și câte două ședințe, din câte țin eu minte.
Pe lângă partea de formare profesională, unde am dat drumul la câteva cursuri, inclusiv cea de ghid turistic, centrul are în gestionare și clădiri din patrimoniul statului. Deci avem mai mult decât o ședință în orice variantă am socoti-o.
Chiar în vară, dacă nu mă înșel, vreo trei luni consecutiv am avut și câte două ședințe. Nu mai rețin exact, dar am avut.
Reporter: Considerați că se justifică atât de multe posturi de conducere la 13 angajați?
Vasile Felix Cozma: În privința Consiliului de Administrație, atât e stabilit. Nu știu să vă spun dacă puteau fi mai puțini, asta e o decizie a Ministerului Economiei.
Digi4.ro a cerut un punct de vedere referitor la activitatea CNIT și de la ministrul Economiei, Radu Miruță, însă nu a primit răspuns.
Compania de stat care doar administra spațiile pentru o firmă privată
În 2020, Campania Statul la Stat arăta cum CNIT a cedat în urmă cu mai bine de 25 de ani, către o firmă concurentă din privat, principalul obiect de activitate: instruirea şi formarea personalului din turism, în baza unui contract de asociere în participaţiune.
Astfel, firma privată organiza cursurile tocmai în sălile Centrului iar reprezentanții CNIT primeau o parte din profit, de unde erau plătite și salariile angajaților, activitatea acestora fiind aproape zero la acea vreme. Statul român prin CNIT deţine şi două hoteluri care au avut aceeaşi soartă. Sunt folosite de o companie privată tot în baza unui contract de asociere în participaţiune.
Citește și: Statul la stat. Companie de stat cu 30 de angajați, fără activitate din 2002. Director: Vorba vine, stat degeaba, administrăm spațiile
Câte cursuri organizează CNIT
Acum, conducerea CNIT susține că toate cursurile derulate în anul 2025 au fost efectuate de către angajații centrului.
Potrivit unui răspuns pentru Digi24.ro, CNIT a finalizat în acest an 10 cursuri – ghid turistic, bucătar, formator, specialist social-media – și susține că se vor încheia încă 10 serii până la finalul anului și alte 3 în 2026.
Numărul cursurilor desfășurate de CNIT a variat de la un an la altul. Spre exemplu, pe tot parcursul anului 2022 au avut loc doar 2 cursuri. În 2024 – 6 cursuri.
- 2021: 4 serii;
- 2022: 2 serii;
- 2023: 17 serii;
- 2024: 6 serii;
