Secția de Terapie Intensivă Neonatologică de la Spitalul „Marie Curie” din București funcționează la capacitate maximă, după închiderea unității similare de la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași. Medicul Cătălin Cârstoveanu, șeful secției, a declarat pentru News.ro că presiunea a crescut considerabil în ultimele zile, mai mulți nou-născuți din zonele Moldovei fiind transferați la București.
„Am avut o presiune de săptămâna trecută, a trebuit să luăm mai mulți pacienți. Unii au mers către ATI, unii au venit către noi, unii au venit în gardă, venind dinspre Bacău și nemergând spre Spitalul Sfânta Maria, cum ar fi normal să vină, noi nici nu am știut lucrurile astea”, a spus medicul.
El a explicat că, după închiderea secției din Iași, trei copii din zonele apropiate au fost transferați succesiv la București. În prezent, secția de la „Marie Curie” are toate cele 27 de paturi ocupate, iar alte 10 cazuri așteaptă să fie primite.
„Am avut cel puțin trei pacienți care au venit unul după altul, dar din zonele limitrofe Spitalului Sfânta Maria. Sunt pacienți cu probleme cardio-chirurgicale, dar sunt unii cu probleme chirurgicale grave. Noi sperăm ca lucrurile să se rezolve repede pentru că nu pot persista pe termen lung”, a declarat dr. Cârstoveanu.
Medicul a avertizat că lipsa paturilor la nivel național dezechilibrează sistemul și că închiderea oricărei secții majore de ATI neonatal creează efect de domino.
„Având o problemă cronică a lipsei paturilor în țara noastră, lucrurile pot fi foarte ușor dezechilibrate prin închiderea unei secții de tipul unei maternități de nivel trei sau unui spital cum este Sfânta Maria, mai exact secția de terapie intensivă sau ATI, care îngrijește și nou-născuți cu probleme chirurgicale”, a explicat medicul.
Cătălin Cârstoveanu a spus că în secția pe care o conduce s-a lucrat constant peste capacitatea maximă.
„Noi luăm și peste număr, ori lucrul ăsta nu e corect, din punct de vedere epidemiologic și al asistentelor, și al medicilor. Suntem la maximum de pacienți – 27 – și avem 10 pacienți care așteaptă în acest moment”, a precizat el.
Medicul a menționat și situația dificilă a transferurilor: „Un pacient critic a fost luat în ATI chirurgie cardiovasculară, nu am putut să-l primim. Mai există un alt pacient tot la Iași pe care trebuie să-l luăm de acolo, cu probleme cardio-chirurgicale, sperăm să nu aibă nevoie de ATI acolo. Nu avem loc, am avut un pacient venit, dacă nu greșesc, din Buzău, nu am putut să-l primim astăzi.”
El a mai subliniat că, deși secția de la Marie Curie va beneficia curând de 20 de paturi suplimentare printr-un proiect finanțat prin PNRR, „nevoia reală este mult mai mare”.
„Noi ar trebui să avem cu 20% mai multe paturi decât cât ar trebui să avem nevoie în România. Sperăm că, odată cu cele 60 de paturi care vor apărea în plus prin PNRR, să fie o mai bună normalitate a lucrurilor. Pe lângă cele 27 mai apar 20 de paturi la Marie Curie. E cea mai mare clinică de reanimare de nou-născuți din țară, cred că va fi cea mai mare din Europa, și ne sperie lucrul ăsta — deja suntem depășiți de gravitatea cazurilor și de numărul lor”, a explicat el.
Dr. Cârstoveanu a făcut și referire la episodul recent al focarului de Candida auris din vară, când secția de ATI neonatală de la Marie Curie a fost închisă temporar pentru limitarea răspândirii infecției.
„Am avut mai mulți pacienți cu Candida auris acum două luni și fiind focar a trebuit să închidem pentru siguranța pacienților existenți și a celor care au fost colonizați sau infectați din varii motive. După noi a urmat Spitalul Sfânta Maria și lucrurile, evident, că nu au fost bine”, a amintit el.
Medicul avertizează că redeschiderea secției de la Sfânta Maria este vitală.
„Viețile bebelușilor sunt în joc. Problemele astea ne afectează grav activitatea medicală, nu te mai duci cu bucurie la serviciu, simți că munca ta e în zadar. Noi luăm și peste număr, dar lucrul ăsta nu e corect”, a mai spus el.
Citește și: Spitalul „Sf Maria” din Iași, unde au murit șapte copii, are un nou director interimar. Primul și-a dat demisia după numai o săptămână
Editor : Ș.A.