Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a anunțat miercuri că dr. Veronica Leonte a fost desemnată în funcţia de manager interimar al Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria”. Numirea ei este făcută la numai o zi după ce fostul manager interimar, dr Radu Constantin Luca, și-a dat demisia.
„Doamna Leonte este licenţiată în Medicină şi Drept. Şi-a dedicat mare parte din activitatea profesională securităţii medicale şi controlului protocoalelor. Experienţa sa include 17 ani în Casa de Asigurări de Sănătate în cadrul Serviciului de control, unde a avut atribuţii legate de verificarea respectării legislaţiei în domeniul medical, a decontării serviciilor medicale, a respectării protocoalelor, atât la nivelul medicilor, cât şi al spitalelor. În prezent, este medic în cadrul Compartimentului de planificare familială la Spitalul ‘Cuza Vodă’ Iaşi, cu atribuţii în cadrul Managementului calităţii, în special în respectarea protocoalelor şi procedurilor în cadrul spitalului. De asemenea, are competenţe în Managementul serviciilor de sănătate şi Competenţe în Medicina Muncii”, a declarat preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, potrivit Agerpres.
Totodată, Alexe a transmis că prin această nouă numire la conducerea Spitalului pentru copii „Sf.Maria” îşi doreşte „consolidarea procedurilor şi asigurarea respectării protocoalelor, în beneficiul siguranţei pacienţilor”.
Aceasta este a doua numire în funcţia de manager interimar al Spitalului pentru copii „Sf Maria”, pe parcursul a zece zile, după ce la această unitate medicală au fost depistate o serie de nereguli în urma apariţiei în spaţiul public a informaţiei conform căreia şapte din cei nouă copii internaţi în corpul A al ATI au murit, ei fiind infectaţi cu bacteria Serratia Marcescens.
În urma unei vizite făcute la Spitalul „Sf Maria” împreună cu Corpul de Control al Prim-ministrului şi Inspecţia Sanitară, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a solicitat schimbarea managerilor de la DSP şi a sfătuit să facă acelaşi lucru şi conducerea Consiliului Judeţean Iaşi, în a cărei subordine se află unitatea medicală.
Editor : B.P.