O femeie în vârstă de 29 de ani a murit, miercuri, în urma unor complicaţii apărute după ce a născut la o clinică privată din municipiul Constanţa. După naştere, starea ei s-a agravat, femeia fiind dusă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, dar medicii nu au reuşit să o salveze. Poliţiştii au deschis un dosar penal.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi, miercuri, de către reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cu privire la decesul unei persoane.

”Este vorba despre o femeie de 29 de ani, din Giurgiu, care ar fi ajuns de urgenţă la spital, în cursul nopţii trecute, ca urmare a unor complicaţii apărute la o clinică privată, în urma unei naşteri. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morgă în vederea efectuării autopsiei, pentru stabilirea cauzei decesului”, au arătat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version