Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) și candidat la Președinția României, George Simion, este de părere că fostul dictator al României, Nicolae Ceaușescu, cu toate racilele regimului acestuia, a fost un președinte net superior șefilor de stat care i-au urmat după 1989, relatează fanatik.ro.

Simion a făcut aceste declarații în exclusivitate la emisiunea „Sport și Politică”, moderată de Horia Ivanovici. „Față de ce președinți am avut din 1989 încoace, Ceaușescu era bine, bine. Era bine comparativ cu Klaus Iohannis, cu Traian Băsescu, cu Ion Iliescu”, a declarat George Simion despre dictatorul comunist condamnat la moarte de un tribunal militar și executat la 25 decembrie 1989.

La 22 decembrie 1989, un tribunal militar exceptional a fost constituit prin decret de către Ion Iliescu, la acea vreme președintele Consiliului Frontului Salvării Naționale, pentru a-i judeca pe soții Nicolae și Elena Ceaușescu.

Procesul a fost unul sumar iar după terminarea lui instanța i-a condamnat pe Nicolae și Elena Ceaușescu la pedeapsa cu moartea, pentru genocid, subminarea economiei naționale și a puterii de stat, sentință ce s-a executat imediat după pronunțare. Soții Ceaușescu au fost împușcați în curtea garnizoanei militare din Târgoviște.

„A avut intenții mai bune”

În opinia președintelui AUR, Nicolae Ceaușescu a avut intenții mai bune decât președinții României care i-au succedat. George Simion a spus că cu aceste opinii și-a atras critici, în special din partea USR.

„A fost mai bine intenționat. A avut și lucuri bune și a făcut și lucuri rele, motiv pentru care, eu spunând chestiunea asta, mi-au sărit USR-iștii în cap: ia uite, ceaușistul, nostalgicul”, a spus președintele AUR. „Totuși, în 24 de ani Ceaușescu a pus unele lucruri la punct, față de tâlharii ăștia care nu au știut decât să fure”, a adăugat el.

„Puteai rezolva ma rapid anumite chestiuni”

În fostul regim, lucrurile erau mai simple”, a spus Simion, „unele lucruri se puteau rezolva mai repede”. De cealaltă parte, a continuat el, existau și aspecte rele ale regimului Ceaușescu, în special persecuțiile politice, îngrădirea drepturilor democratice, un nivel de trai din ce în ce mai scăzut și un aparat de stat cum nu se poate mai represiv.

„Era un anumit sistem, puteai rezolva mult mai rapid anumite chestiuni. Din punct de vedere al libertății, din punct de vedere al deținuților politici, din punct de vedere al statului represiv, al dictaturii, lucrurile au fost rele”, a mai declarat George Simion.

Actualii președinți, „antiromâni”

În opinia președintelui Alianței pentru Unirea Românilor, unul dintre aspectele pozitive ale regimului lui Nicolae Ceaușescu a fost realizarea sistemului energetic national, pe lângă altele.

Actualii președinți pe lângă Nicolae Ceaușescu sunt „antiromâni”, a mai spus George Simion, subliniind că, în vremurile de atunci, fostul secretar general al Partidului Comunist Român a fost „patriot”.

 

Editor : M.C

Share.
Exit mobile version