Acordul politic semnat luni de liderii PSD, PNL, UDMR și minorități poate fie denunțat unilateral în cazul în care se încalcă mai multe prevederi, printre care cele legate de structura Guvernului, ce va fi condus de Marcel Ciolacu. Noul executiv, format din 16 ministere, urmează să fie învestit astăzi, 23 decembrie.

Acordul politic PSD-PNL-UDMR-minorităţi prevede, printre altele, că niciun parlamentar din coaliţie nu va susţine sau vota o moţiune simplă îndreptată împotriva unui membru al Guvernului sau o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, scrie News.ro. Acordul este valabil până în 2028.

Vezi documentul semnat de liderii PSD, PNL, UDMR și minorități.

Marcel Ciolacu a fost desemnat, luni, 23 decembrie, premier de Klaus Iohannis, urmând ca noul Guvern să fie învestit astăzi. Noul executiv este format din 16 ministere din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR, care a primit ministerele cu bani, respectiv Dezvoltării și al Finanțelor.

Totodată, la Palatul Victoria vor fi trei vicepremieri: Marian Neacșu, Cătălin Predoiu și Tánczos Barna.

Totodată, liderii partidelor coaliției pro-europene au convenit și să aibă un candidat comun la președinție, în persoana lui Crin Antonescu. Decizia urmează să fie votată în forurile de conducere ale fiecărui partid.

Urmărește LIVETEXT cu principalele decizii luate de coaliția PSD-PNL-UDMR-minorități.

Editor : I.V.

Share.
Exit mobile version