Drumul spre performanţă în chirurgia robotică nu se face sărind etape, iar un chirurg care se specializeză în lucrul cu robotul chirurgical trebuie să treacă prin toate etapele pentru a excela, afirmă dr. Decebal Fodor, specialist care profesează în Braşov. El explică faptul că, înainte de a lucra cu robotul, chirurgul trebuie să înveţe operaţii deschise, apoi laparoscopice.

”Chirurgia robotică îţi aduce un avantaj pe care nici chirurgia clasică şi nici chirurgia laparoscopică nu ţi-l oferă, dar nu te învaţă tehnică chirurgicală. Tehnica chirurgicală tu trebuie să o înveţi fie în operaţii deschise, fie în operaţii laparoscopice şi, ulterior, ceea ce tu deja cunoşti, doar rafinezi în chirurgia robotică. Aşa ar trebui aşezate lucrurile. Prima dată să înveţi foarte bine o anatomie chirurgicală, să vezi planuri anatomice, să simţi, să pui mâna, ulterior să începi să rezolvi minim invaziv laparoscopic şi apoi vine, ca un nivel superior, chirurgia robotică”, a afirmat Decebal Fodor, doctor în medicină, specialist în chirurgie generală, doctor în ştiinţe medicale care profesează în cadrul reţelei private de sănătate Regina Maria Braşov.

 

Supraspecializat în străinătate, cu un ”portofoliu” de aproape o sută de intervenţii chirurgicale realizate cu ajutorul robotului, Decebal Fodor consideră că, în prima etapă a carierei sale, scopul său a fost să încerce să nu lase să treacă o zi fără să înveţe ceva nou. 

 

”Dacă mă uit acum în urmă, sunt lucruri pe care le regret şi ce regret cel mai mult e că în perioada când eram tânăr n-am pus şi mai multă energie, pentru că de multe ori atunci zici că las că şi mâine se poate, mai am timp. Mă gândesc la mentorii cu care am crescut. Sunt momente care nu o să se mai întoarcă şi îmi pare rău că atunci n-am muncit mai mult”, a mărturisit chirurgul.

 

”Aşa am fost crescut, că oricât de mult aş învăţa, cu siguranţă mai este ceva de învăţat. Şi chirurgia robotică e genul de chirurgie care nu-ţi dă voie să te opreşti, nu te lasă, efectiv, să te opreşti, pentru că robotul zilnic îţi demonstrează că poţi un pic mai mult. Poţi un pic mai mult, dacă ai impresia că ai făcut o operaţie perfectă, intri în contact cu altcineva din Europa, din Statele Unite, din Asia şi vezi că se mai putea face un gest. Poate se disecă la fel, dar ergonomia, felul în care te mişti e diferit şi atunci încerci să îmbunătăţeşti asta”, a argumentat chirurgul.

Share.
Exit mobile version