Medicul Decebal Fodor, care operează la Braşov în cadrul reţelei medicale Regina Maria, realizând intervenţii cu ajutorul robotului chirurgical, afirmă că există intervenţii pentru care nu ar utiliza robotul. În unele cazuri, costurile nu se justifică, în altele, timpul în care pacientul ar sta sub anestezie ar fi prea mare. Medicul explică şi operaţii ar face fără robot, arătând că nu realizează intervenţii doar de dragul de a le ”bifa”, ci în interesul primordial al pacientului.

”Dacă ar fi să o iau de la capăt, din toate operaţiile astea pe care le-am făcut robotic, sunt câteva pe care nu le-aş mai face. De exemplu, operaţia de colecistectomie n-aş mai face-o robotic dacă pacientul achită preţul intervenţiei robotice. Dacă, de exemplu, nu ştiu, are o asigurare care îi acoperă costul intervenţiei şi nu plăteşte el, atunci nu-i nicio problemă, dar dacă el ar trebui să plătească, nu, pentru că n-am văzut o diferenţă foarte mare care să se justifice între intervenţia laparoscopică şi cea robotică”, a explicat dr. Decebal Fodor, marţi seară, la Medika TV.

 

El a subliniat că, dincolo de argumentul pecuniar, sunt şi argumente mult mai importante pentru care, în unele situaţii, nu recurge la sprijinul robotului în intervenţia chirurgicală.

 

”Mai sunt intervenţii în care pacientul nu face faţă unei anestezii generale. Şi atunci, între dorinţa de a bifa încă o intervenţie robotică, alegem ce e mai bine pentru pacient. Poate e o intervenţie care poate fi realizată şi laparoscopic, cu durată mai scurtă de anestezie. Şi atunci, dacă anestezistul îţi spune: aş prefera să nu ne lungim prea mult cu operaţia, vreau cât se poate de scurt, atunci nu o să aleg varianta robotică. De ce? S-ar putea ca timpul efectiv operator, cât stau eu la consolă, să fie identic cu laparoscopia sau poate chiar mai puţin, dar timpul de pregătire a pacientului, de poziţionare, de andocare a instrumentelor, creşte durata anesteziei. Şi atunci, întotdeauna aleg ce e mai potrivit pentru pacient”, a arătat medicul.

 

Dr. Decebal Fodor a spus că sunt pacienţi care îi cer în mod expres să îi opereze robotic, însă, dacă nu este cazul, refuză.

 

”La finalul zilei, eu când mă duc acasă şi pun capul pe pernă, vreau să ştiu că n-am avut niciun pacient căruia să nu-i ofer cea mai bună soluţie”, a conchis medicul.

Share.
Exit mobile version