Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a vorbit în direct la Digi24 despre crima din Mureș, unde trupul unei tinere de 23 de ani a fost găsit carbonizat într-o locuinţă incendiată. El a spus că decizia privind montarea unei brățări de monitorizare revine „organelor care aplică legea”, însă a menționat că faptul că „această persoană a fost reintegrată în societate cu ușurință” este „un mare semnal de alarmă”.

Întrebat dacă trebuie să fie modificată legislația cu privire la ordinul de protecție, ministrul Justiției a spus: „În momentul de față, ordinul de protecție are o serie de garanții care, dacă sunt aplicate corespunzător, ar trebui să acorde protecție. Cu toate acestea, în ceea ce privește durata, în ceea ce privește măsurile, în ceea ce privește protecția, putem să amplificăm acest tip de protecție pentru a asigura o siguranță sporită victimelor”.

„O observație esențială: important este ca persoanele care se simt amenințate să reacționeze imediat. Și foarte important este să aplicăm efectiv, riguros și cu foarte multă preocupare legislația pe care deja o avem, pentru că, analizând directiva europeană care vizează efectiv violența împotriva femeii și violența domestică, am constatat că avem deja în legislație foarte multe elemente care sunt corespunzătoare cu viziunea europeană asupra acestei chestiuni”, a completat el. 

Întrebat de ce Emil Gânj, suspectat de uciderea femeii, nu a avut brățară electronică de monitorizare, ministrul a declarat că „trebuie să spunem că anumite chestiuni sau multe dintre chestiunile care vizează cele întâmplate nu țin de Ministerul Justiției. Ele țin de aplicarea legii de către polițiști, procurori, judecători și în acest context cred că informațiile relevante pot să fie oferite de către organele administrative sau cele judiciare de la fața locului”.

El spune că trebuie însă precizat că „această persoană a fost reintegrată în societate, din păcate, cu ușurință”: „Are un istoric infracțional. O altă crimă comisă. Un mare semnal de alarmă. Nu cunosc în ce condiții a fost evaluată situația sa în detenție pentru a fi redat societății mai devreme. Dar accentuez, responsabilitatea majoră este a organelor de aplicare a legii”.

Citește și: EXCLUSIV Emil Gânj a plănuit crima din Mureș în detaliu, susțin anchetatorii. Detalii din referatul procurorilor

Ministrul spune că în privința reabilitării se pronunță un judecător: „El trebuie să aprecieze dacă sunt întrunite condițiile pentru redarea în societate. Aici lucrurile ridică mari semne de întrebare. Omorul e cea mai gravă infracțiune posibilă. Trebuie foarte multă responsabilitate, atenție, trebuie să protejăm societate de persoane de genul acesta”.

Întrebat de nu s-a decis asupra unei brățări de monitorizare, având în vedere trecutul individului, ministrul Marinescu a precizat că „o poate dispune judecătorul, pot decide organele judiciare, dar și solicitat. Înțeleg că doamna și-a retras ordinul de protecție, iar mai apoi și-a retras plângerea. În acest context, dacă își retrage plângerea victima, elementul principal este ca victima să reacționeze”.

„Statul poate să intervină în momentul în care victima reacționează, sesizează și solicită măsuri. Dacă le solicită și statul nu intervine, atunci avem o mare problemă”, a mai adăugat el. 

„Nu este în competența Ministerului Justiției și din rigoare profesională. N-aș vrea să trec în zona de acțiune a unor altor autorități, însă părerea mea este că pentru astfel de persoane, care reprezintă în mod evident un semnal roșu pentru societate trebuie să existe foarte multă atenție. Există polițiști care cunosc mediul infracțional, care trebuie să știe că anumite persoane sunt periculoase și eventual să aibă o prudență sporită în ceea ce privește situația, însă, revin cu această chestiune, responsabilitatea noastră, a statului român, este să asigurăm toate instrumentele pentru a proteja”, a mai afirmat ministrul Justiției. 

Editor : C.S.

Share.
Exit mobile version