Ministrul de Finanțe, Tanczos Barna, a declarat sâmbătă, în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, că este nevoie de o regândire a impozitării proprietăților, argumentând că „nu e normal” să impozitezi la fel imobilele de strictă necesitate cu cele care costă milioane de euro. 

Tanczos Barna a vorbit despre o reajustare fiscală pentru următorii ani și a explicat că e nevoie inclusiv de o regândire a impozitării proprietăților.

„România va trebui să facă o reformă fiscală. Și nu neapărat pentru 2026, ci pentru perioada de 7 ani sau 6 ani, câți mai rămân din acest plan de reducere a deficitului. E și un angajament, este și o necesitate, dar astăzi cred că este prematur să discutăm despre acest lucru. Ceea ce vă pot spune: coaliția s-a angajat să păstreze cota unică, deci nu vom discuta despre impozitare progresivă.

Vă pot spune, de asemenea, că în presă s-a discutat foarte mult și despre impozitarea proprietăților. Da, este nevoie de o regândire și a impozitării proprietăților, dar este atributul autorităților locale mai multe decât al Ministerului Finanțelor, pentru că sunt venituri locale, sunt venituri la bugetul local. Acolo ar trebui să vină primăriile să spună care sunt propunerile lor”, a declarat el. 

Ministrul Finanțelor susține că nu e normal să impozitezi la fel imobilele de strictă necesitate cu cele care costă milioane de euro.

„La imobile, de exemplu, nu mi se pare normal să impozitezi la fel imobilele de strictă necesitate, de două camere, de trei camere, în orașe mici, familii care trăiesc aproape de nivelul minim de venit garantat cu cele care sunt penthouse-uri și care sunt imobile de milioane de euro. Acolo trebuie găsită o soluție de impozitare, poate diferențiată.

Sau nu-i același lucru dacă o familie are o singură casă sau are 10 și practic este un fel de investitor imobiliari și acționează ca persoană fizică sau acționează ca un antreprenor, în calitate de persoană fizică, aceste lucruri vor trebui discutate, dar, încă o dată, cred că este un pic prematur, în a doua parte a anului sigur vom avea asemenea discuții”, a mai spus Tanczos Barna.  

Editor : C.L.B.

Share.
Exit mobile version