Mai multe firme de capital privat şi cel puţin un furnizor din industria aerospaţială se numără printre ofertanţii finali care concurează pentru achiziţia unităţii de navigaţie Jeppesen a Boeing, într-o tranzacţie estimată la peste 8 miliarde de dolari, au declarat surse apropiate discuţiilor, citate de Reuters.
Boeing urmează să invite în curând ofertele finale din partea investitorilor interesaţi, au spus şase surse Reuters, sub protecţia anonimatului. În ultimele săptămâni, mai multe firme de private equity şi-au unit forţele pentru a cumpăra Jeppesen. Printre aceste consorţii se numără: Vista Equity şi Warburg Pincus, Advent International şi Permira, TPG şi Francisco Partners.
Alţi ofertanţi importanţi includ producătorul de componente pentru avioane TransDigm, precum şi firmele de investiţii axate pe tehnologie Thoma Bravo şi Silver Lake, care participă separat la licitaţie.
Honeywell şi Carlyle şi-au exprimat, de asemenea, interesul pentru achiziţia Jeppesen, deşi nu este clar dacă vor depune oferte finale. Honeywell dezvoltă propriile produse de navigaţie, ceea ce ar putea influenţa decizia finală.
Dacă vânzarea va fi finalizată, tranzacţia ar deveni una dintre cele mai mari separări de active (carve-out) din ultimii ani. Spre comparaţie, în 2023, Ball Corp şi-a vândut activele aerospaţiale către BAE Systems pentru 5,6 miliarde de dolari.
Valoarea estimată a ofertei finale pentru Jeppesen este cuprinsă între 8 şi 9 miliarde de dolari, potrivit a trei surse. Iniţial, Boeing estima o valoare de peste 6 miliarde de dolari, dar cererea ridicată a crescut preţul.
Boeing urmează să reducă în continuare lista ofertanţilor înainte de runda finală, a mai spus una dintre surse.
Vânzarea face parte din strategia CEO-ului Kelly Ortberg de a eficientiza operaţiunile Boeing şi de a reduce datoria companiei, prin renunţarea la activele considerate neesenţiale. În februarie, British Airways a cumpărat unitatea Boeing de mentenanţă de pe Aeroportul Gatwick din Londra. Separat, Boeing încearcă să vândă şi afacerea cu drone Insitu.
Jeppesen, cu sediul în Englewood, Colorado, oferă produse şi software de navigaţie, fiind considerată un activ important, capabil să aducă venituri constante, ceea ce atrage investitorii de tip private equity.
TransDigm, care are o capitalizare de piaţă de aproximativ 77 miliarde de dolari, a realizat mai multe achiziţii în ultimii ani, inclusiv: DART Aerospace (360 milioane dolari, 2022), Calspan (725 milioane dolari, 2023), divizia de dispozitive electronice a CPI (1,4 miliarde dolari, 2023), Raptor Scientific (655 milioane dolari, 2024).
Dacă TransDigm reuşeşte să achiziţioneze Jeppesen, ar fi cea mai mare achiziţie a sa de până acum, extinzându-şi oferta dincolo de componente şi întărindu-şi poziţia pe piaţa de aviaţie.
Boeing a cumpărat Jeppesen în anul 2000 pentru 1,5 miliarde de dolari. Fondatorul companiei, Elrey Borge Jeppesen, a început să vândă primele hărţi de navigaţie pentru piloţi în anii 1930, în timp ce lucra ca pilot pentru o companie aeriană deţinută de Boeing.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.