Fluxurile fizice de aur către şi dinspre centrul de tranzacţionare din Dubai vor fi sever afectate în următoarele zile, după ce companiile aeriene au anulat zborurile ca urmare a atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului şi a represaliilor Teheranului, au declarat pentru Reuters trei surse din industria metalelor preţioase, relatează Reuters.

Dubai reprezintă un nod major de aprovizionare cu aur pentru Elveţia, Hong Kong şi India, unul dintre cei mai mari consumatori mondiali. Transportul aurului se face aproape exclusiv pe cale aeriană, din motive de securitate şi asigurare, date fiind valoarea ridicată şi greutatea redusă a metalului.

”Se pare că majoritatea, dacă nu toate companiile aeriene au anulat zborurile, aşa că nu va circula aur timp de câteva zile,” a spus una dintre surse.

Impactul asupra ofertei globale va depinde de durata întreruperii, au precizat sursele, care au cerut anonimatul deoarece nu sunt autorizate să discute cu presa.

Preţul spot al aurului a închis vineri în creştere cu 1,7%, la 5.277 dolari per uncie, la cel mai ridicat nivel de după 30 ianuarie. Mulţi analişti anticipează noi intrări de capital în aur, considerat activ de refugiu, la deschiderea pieţelor de luni. Recordul absolut a fost atins pe 29 ianuarie, la 5.594,82 dolari.

Un alt trader a spus că piaţa va fi dominată luni de fluxurile financiare din Shanghai, Londra şi New York.

”Marile centre, respectiv China, India, New York, Londra şi Zurich, sunt încă funcţionale”, a declarat acesta.

 

Share.
Exit mobile version