Un fost director de bancă din ucureşti este ceratat pentru efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic, după ce ar fi sustras aproape 100.000 de euro din conturile unui client. Lipsa banilor a fost sesizată după un control intern.

”Astăzi, 8 octombrie 2026, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada de Investigare a Criminalităţii Economico-Financiare au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti, într-un dosar penal ce vizează săvârşirea infracţiunilor de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că, în perioada 2022 – 2023, un bărbat de 45 de ani, director al sucursalei unei bănci din Sectorul 2, ar fi efectuat 13 operaţiuni neautorizate în conturile unui client.

Astfel, bărbatul a sustras aproape 100.000 de euro de la clientul băncii.

În baza probatoriului administrat în cauză, faţă de bărbatul de 45 de ani a fost dispusă măsura controlului judicar, pentru 60 de zile.

Surse judiciare au precizat, pentru News.ro că victima este o persoană în vârstă, care avea încredere în directorul sucursalei. În câteva rânduri, clientul l-a rugat pe directorul băncii să acceseze conturl în numele său.

Autorul s-a folosit de faptul că ştia datele victimei şi a sustras banii. Lipsa acestora a fost depistată î urma unui control intern.

 

 

Share.
Exit mobile version