„O să ajungem în scurt timp ca arhitectura să se vândă la tarabă. Ceea ce se şi întâmplă. Acest lucru va influenţa educaţia în arhitectură”, a declarat, joi, prof. dr. arh. Marian Moiceanu, preşedintele Forumului Academic al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „lon Mincu” UAUIM, cu ocazia marcării a 25 de ani de la înfiinţarea Ordinului Arhitecţilor, eveniment găzduit de Banca Naţională a României.

„Sunt meserii şi meserii. Trebuie să recunoaştem că nu oricine poate să facă orice fel de meserie. Nu oricine poate să fie medic bun, nu oricine poate să fie arhitect bun. Ca să fii arhitect, ar trebui, în primul rând, să ai nişte capabilităţi pe care noi încercăm, dintotdeauna, să le surprindem printr-un examen de admitere. Facultatea de Arhitectură şi-a păstrat examenul de admitere”, a mai spus acesta. 

Condiţia pentru cei care îşi doresc să devină arhitecţi buni este „să vadă în spaţiu”. „Trebuie să poată să se exprime şi, de asemenea, să înţeleagă că arhitectura nu poate fi parcursă doar deschizând telefoane, mergând în metrou şi călcând pe alţii pe bombeu, ci că sunt scări care trebuie urcate”.

Pericolul ca inteligenţa artificială să înlocuiască un arhitect

„Noi avem pretenţia că cei pe care îi selectăm văd în spaţiu. Trebuie să aibă apoi capacitatea să exprime spaţiul prin desen, unul expresiv, nu neapărat foarte frumos. Nu toţi trebuie să deseneze ca Michelangelo, Rafael…, dar trebuie să exprime lucrul ăsta. Inteligenţa artificială face lucrul ăsta”, a punctat Marian Moiceanu. „Asta o să se întâmple, dacă nu o să fie o politică, la nivelul statelor, prin care să oprească această abundenţă de informaţii care vin spre non-arhitecţi, cei care vor crede că arhitectura poate fi făcută de oricine şi de o maşină, şi că e doar rolul unui arhitect cu drept de semnătură să selecteze unele dintre imaginele alea şi să vândă un proiect. Atunci lucrurile se complică”, a subliniat rectorul.

El a continuat: „Vor face ca, în piaţa muncii, arhitectul şi birourile de arhitectură să nu mai fie atât de căutate şi, evident, va influenţa şi partea de educaţie. În sensul că vor fi, din ce în ce mai puţini atraşi de partea asta, pentru că, trebuie să recunoaştem, este o meserie bine plătită în lume. Dacă vom găsi oriunde proiecte, şi o să ai parte de clienţi care or să vină la tine la birou şi o să spună: „Eu vreau casa asta să arate aşa sau aşa”, şi tu îi spui: „Eu sunt architect creator”, o să râdă şi o să caute pe cineva şi va găsi sigur pe cineva foarte util care o să-şi pună semnătura pe aşa ceva, există acest pericol”. 

Cum se poate contracara? „Printr-o politică inteligentă în care se ducă în zona în care inteligenţa umană să folosească inteligenţa artificială. Altfel, dacă nu o acceptăm doar ca un instrument şi o acceptăm ca unul care de fapt ne dictează nouă, atunci probabil că opera de arhitectură de autor o să fie doar un fel de operă hand-made”.

Cum să facă faţă schimbărilor în domeniu

„Cred că e important să-ţi păstezi entuziasmul şi flexibilitatea, pentru că profesia, până la urmă, ţine de formarea pe care o faci, de modul în care te construieşti şi te autoeduci”, a afirmat Sergiu Petrea, preşedinte OAR Bucureşti. „Acum, 25 de ani se trăgea în tuş, aum 15 ani se desena cu linii pe calculator, acum 10 ani deja se foloseau modele informatice şi astăzi aveam script în diverse platforme. Profesia rămâne, doar că modul prin care tu îţi aduci o contribuţie este diferit. De aceea, cu siguranţă, profesia nu va fi eliminată, doar că va trebui regândită şi recalibrată pentru lucrurile sau pentru provocările pe care le aveam cu toţii”. 

Share.
Exit mobile version