Pavlos, fiul fostului rege al Greciei, Constantin, face demersuri pentru redobândirea cetățeniei grecești, deși rămâne un obstacol juridic cheie în calea acestuia: problema numelui de familie, scrie Ekathimerini.
În conformitate cu legislația greacă, cei care doresc să redobândească cetățenia trebuie să furnizeze un nume de familie.
Și de aici problema: membrii fostei familii regale, inclusiv Pavlos, nu au avut niciodată un nume de familie oficial.
Oficialii Ministerului grec de Interne, inclusiv secretarul general Athanasios Balermpas, au explicat faptul că, deși membrii familiei regale au fost deposedați de titlurile lor după abolirea monarhiei în 1974, aceștia nu și-au pierdut drepturile la cetățenie.
Aceștia pot depune din nou o cerere în temeiul legislației din 1994 a lui Evangelos Venizelos, cu condiția să își declare intenția de a accepta Constituția republicană a Greciei și să renunțe la orice pretenție la un titlu regal.
Așadar, Pavlos ar trebui să se prezinte în fața unui ofițer de stare civilă din Atena și să depună o declarație oficială de loialitate față de Republică și de Constituția Greciei.
El ar putea apoi să aleagă orice nume de familie pentru înregistrările oficiale. Ministrul Makis Voridis a confirmat, de asemenea, că procesul a rămas neschimbat din 1994. Odată finalizat, Pavlos își va recăpăta statutul de cetățean grec și va fi eligibil pentru pașaport.
Legături cu Familia Regală a României
Pavlos este fiul cel mare al regelui Constantin al II-lea al Greciei, văr primar al Regelui Mihai al României, care a fost rege al grecilor din 1964 până la abolirea monarhiei în 1973. Monarhia grecească a fost abolită și înlocuită cu Republica Elenă. Pavlos a fost numit Principe Moștenitor al Greciei și Custodele Coroanei de la nașterea sa, rămânând cu această titulatură pe perioada domniei tatălui său.
Datorită legii salice, Pavlos este membru al Casei de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg fiind o ramură al Casei de Oldenburg. El a trăit în New York și Londra, lucrează ca un consultant de investiții.
Fostul rege al Greciei Constantin al II-lea, care a domnit înainte de restaurarea Republicii în 1974, a murit marţi, 10 ianuarie 2023, la Atena, la vârsta de 82 de ani.
Fostul suveran, văr al regelui Charles al III-lea al Marii Britanii şi naş al prinţului William, „a murit în urma unui atac cerebral”, a anunţat ERT. El fusese spitalizat la Atena săptămâna trecută, suferind de probleme respiratorii, potrivit presei elene.
Descendent al familiei regale Schleswig-Holstein-Glücksburg, Constantin a fost vărul monarhului britanic Charles al III-lea şi naşul fiului acestuia, William. De asemenea, a fost fratele Sofiei, mama regelui Felipe al VI-lea al Spaniei.
Monarhia din Grecia a fost abolită prin referendum în 1974, punând astfel capăt dinastiei daneze înfiinţate în 1863 de străbunicul lui Constantin al II-lea, George I.
Constantin al II-lea a urcat pe tron la vârsta de 23 de ani în 1964, în una dintre cele mai tulburi perioade din istoria contemporană a Greciei. Crizele politice care au urmat au fost un teren fertil pentru lovitura de stat a coloneilor din aprilie 1967 şi pentru cei şapte ani de guvernare a juntei pe care CIA ar fi susţinut-o.
Constantin al II-lea a părăsit Grecia în 1968 şi a trăit la Londra timp de 40 de ani, înainte de a se întoarce în ţara sa în 2013. Căsătorit cu Anne-Marie, sora reginei Margareta a II-a a Danemarcei, a avut cinci copii.
Familia Regală din România are legături strânse cu familia regală a Greciei. Când alţii le întorceau spatele, Regele Mihai şi Regina Ana erau primiţi cu braţele deschise la Atena unde s-au şi căsătorit. Regele Paul al Greciei a fost cel care i-a sărit în ajutor nepotului său, Mihai, după ce a fost forţat de comunişti să abdice şi l-a ajutat să se căsătorească cu principesa Ana de Bourbon-Parma.
Relaţiile de rudenie dintre cele două Case Regale începuseră odată cu căsătoria dintre Regele Carol al II-lea şi Regina Elena, mama regelui Mihai. Aceasta s-a născut la Atena ca principesă a Greciei şi Danemarcei. Părinţii săi au fost Regele Constantin I al elenilor şi Regina Sofia, născută principesă a Prusiei. Tot în 1921, moştenitorul tronului de la Atena, George, a luat-o de soţie pe prinţesa Elisabeta a României.
Editor : Marina Constantinoiu