Alpinistul francez Titouan Leduc, în vârstă de 24 de ani, a fost arestat sâmbătă de poliție în timp ce escalada – cu mâinile goale și fără echipament de protecție – cel mai înalt zgârie-nori din Uniunea Europeană, în Varșovia, scrie TV5Monde.
Varso Tower se înalță la 310 metri deasupra capitalei poloneze și este cea mai înaltă clădire din Uniunea Europeană.
Alpinistul urban a fost reținut pe acoperișul clădirii, la 230 de metri înălțime, înainte de a putea ajunge la antena de 80 de metri care se află deasupra lui.
După ce a fost arestat – ascensiunea fiind ilegală –, el a fost dus, cu cătușe la mâini, într-o mașină de poliție.
În timpul ascensiunii sale, observată de zeci de curioși, pompierii au instalat un perimetru de siguranță și au desfășurat trei saltele mari de salvare.
„Este o clădire foarte recentă, construită nu demult și (…) eu voi fi primul care o va escalada, ceea ce este destul de emoționant, destul de palpitant”, a declarat domnul Leduc într-un interviu acordat AFP înainte de ascensiune.
„Până acum, cea mai înaltă clădire pe care am escaladat-o”, în 2021, „este Turnul Montparnasse din Paris, care are 210 metri”, a spus alpinistul.
„În mintea mea, în acest moment, nu am dreptul la greșeli. Trebuie să ajung în vârf. Este victorie sau moarte. Fie ajungi în vârf, fie cazi”, a mai afirmat el înainte de ascensiune.
Editor : Sebastian Eduard