Salariul minim lunar în Bulgaria va creşte la 660 de euro de la 1 ianuarie 2027, potrivit unui decret guvernamental publicat în Monitorul Oficial, care stabileşte salariul minim orar la 3,98 euro, relatează Novinite.
Consiliul de Miniştri a adoptat decretul la 29 octombrie, iar acesta a fost publicat în Monitorul Oficial la 3 noiembrie. Noul salariu minim lunar se aplică pentru o lună completă de muncă, în baza unui program de opt ore pe zi şi cinci zile pe săptămână.
Creşterea este de 39,80 euro, respectiv 6,4%, faţă de salariul minim actual de 620,20 euro. Natalia Efremova, reprezentantă a Ministerului Muncii şi Politicii Sociale, a declarat că modificarea va afecta aproximativ 462.000 de angajaţi. În timpul discuţiilor privind propunerea, ea a precizat că majorarea depăşeşte rata anuală a inflaţiei, de 5,7%, şi este în concordanţă cu posibilităţile bugetului de stat.
Suma propusă a fost discutată la 23 octombrie în cadrul Consiliului Naţional pentru Cooperare Tripartită, însă reuniunea s-a încheiat fără un acord. Toate organizaţiile patronale reprezentative la nivel naţional au susţinut propunerea Guvernului, argumentând că majorarea de 6,4% ar compensa integral inflaţia. Agenţia bulgară de presă BTA a relatat, de asemenea, că patronatele au susţinut suma propusă, în timp ce sindicatele s-au opus.
Confederaţia Muncii „Podkrepa” a afirmat că, după deducerea contribuţiilor individuale la asigurările sociale şi a impozitului pe venit, angajaţii ar urma să primească un salariu net de aproximativ 512 euro. Reprezentanţii sindicali au susţinut că această sumă nu asigură un venit decent şi îi plasează pe bulgarii care câştigă salariul minim pe ultimul loc în Uniunea Europeană din acest punct de vedere. Confederaţia Sindicatelor Independente din Bulgaria (CITUB) a cerut, la rândul său, majorarea salariului minim la 690 de euro.
Majorarea din 2027 este prima pregătită în baza unui nou mecanism de stabilire a salariului minim. Sistemul a fost introdus prin modificări ale Codului Muncii, adoptate de Parlament în septembrie, urmate de elaborarea normelor de aplicare.
Anterior, salariul minim era calculat pe baza unei formule raportate la 50% din salariul mediu brut într-o anumită perioadă. În noul sistem, acesta trebuie să se încadreze într-un interval determinat de un prag inferior şi unul superior.
Pragul inferior nu poate fi mai mic decât salariul minim din anul precedent, în timp ce pragul superior este calculat pe baza a patru indicatori socioeconomici: puterea de cumpărare a salariului minim, inclusiv în raport cu costul vieţii; nivelul general şi distribuţia salariilor; ritmul de creştere a salariilor; şi productivitatea muncii pe termen lung.
Fiecare dintre cei patru indicatori are o pondere de 25% în formulă, calculele fiind realizate pe baza datelor statistice oficiale.
Potrivit procedurii, sindicatele şi patronatele trebuie să negocieze salariul minim pentru anul următor până la 15 mai. Consiliul de Miniştri are apoi obligaţia de a stabili suma exactă până la 15 august, ţinând cont de discuţiile cu partenerii sociali.
Caracterul adecvat al salariului minim va fi, de asemenea, evaluat o dată la trei ani, folosind două repere: 60% din salariul median brut şi costul vieţii. Guvernul îşi păstrează autoritatea de a stabili cuantumul final chiar şi în cazul în care patronatele şi sindicatele nu ajung la un acord.