Autorităţile indiene au anunţat miercuri închiderea spaţiului aerian al ţării pentru avioanele pakistaneze, ca răspuns la interdicţia impusă de Islamabad la zborul aeronavelor indiene deasupra teritoriului său, o ultimă evoluţie în escaladarea tensiunilor care au urmat unui atentat mortal în Kashmir, notează AFP, preluată de Agerpres.

New Delhi acuză Islamabadul că a susţinut cel mai mortal atac din ultimele decenii împotriva unor civili din Kashmirul sub administraţie indiană, pe 22 aprilie, în care 26 de persoane au fost ucise.

Islamabadul a respins această acuzaţie, dar zilnic s-au înregistrat schimburi de focuri de-a lungul frontierei lor şi cele două ţări au luat măsuri de represalii, cu expulzări şi închiderea frontierelor.

New Delhi a precizat că spaţiul aerian indian este închis aeronavelor înmatriculate sau închiriate în Pakistan, „inclusiv zborurilor militare”, până pe 23 mai, într-un anunţ adresat operatorilor aerieni.

Pakistanul şi-a închis spaţiul aerian pentru avioanele indiene pe 24 aprilie.

Islamabadul a afirmat miercuri că anticipează un atac indian iminent asupra teritoriului său.

Marţi, premierul indian Narendra Modi le-a spus forţelor armate „că au libertatea de a decide ţintele, momentul şi modul ripostei indiene la atacul” din 22 aprilie, a declarat pentru AFP o sursă guvernamentală, sub protecţia anonimatului.

Guvernul pakistanez a negat orice implicare în atentat şi a promis că „orice act de agresiune va antrena o ripostă decisivă”.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version