Două persoane au fost ucise şi alte 15 au fost rănite într-un „atac masiv” al forţelor ruse asupra unei zone rezidenţiale şi a unei şcoli din Odesa, în sudul Ucrainei, au anunţat joi serviciile de urgenţă ale ţării.

Preşedinţia ucraineană a reacţionat cerând încă o dată o „încetare completă a focului” şi criticând „dorinţa de a ucide până la sfârşitul vieţii” a preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Simultan cu aceste atacuri lansate în noaptea de miercuri spre joi, explozii s-au auzit într-un cartier al oraşului Sumî şi au fost declanşate sirenele antiaeriene în regiunile Kiev, Harkov, Cernihiv, Sumî, Doneţk, Dnipropetrovsk şi Zaporijie.

La Odessa, un „atac inamic a avariat clădiri rezidenţiale, case, un supermarket, o şcoală şi maşini”, a anunţat iniţial guvernatorul Oleg Kiper pe contul său de Telegram, menţionând două persoane ucise şi alte cinci rănite de un atac rusesc cu dronă.

Serviciile de urgenţă ucrainene au anunţat ulterior, într-un comunicat publicat joi dimineaţă, un „atac rusesc masiv” care s-a soldat cu „doi morţi şi, conform unui bilanţ provizoriu, alte 15 persoane rănite”.

Aceste noi atacuri ale Moscovei survin în momentul în care Statele Unite şi Ucraina au semnat miercuri la Washington un vast acord economic prin care se creează un fond de investiţii pentru reconstrucţia acestei ţări devastate de război şi dă administraţiei Trump acces la resursele naturale ucrainene.

Acordul intervine în paralel cu multiple negocieri diplomatice în curs de desfăşurare pentru a găsi o soluţie la conflict, la trei ani după invazia rusă a Ucrainei.

Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermark, a făcut din nou apel pe contul său de Telegram ca „noi, împreună cu Statele Unite, să insistam pentru a obţine un armistiţiu complet”.

Preşedintele „Putin va avea o dorinţă constantă de a ucide pentru tot restul vieţii, însă diplomaţia, împreună cu o influenţă economică puternică, vor forţa Rusia să oprească războiul”, a mai scris Iermark.

Editor : Alexandru Rotaru

Share.
Exit mobile version