Invitat la Festivalul dello Sport din Trento, Michel Platini a vorbit despre sfârşitul lungului litigiu cu FIFA, care l-a îndepărtat pe fostul număr 10 al echipei Franţei de fotbal, relatează L’Equipe.

„Acum zece zile, am primit o scrisoare de la justiţia elveţiană în care mi se comunica că totul s-a terminat, dar această poveste a durat zece ani. Zece ani în care m-au împiedicat să devin preşedinte al FIFA. Nu este un subiect interesant, putem vorbi despre multe alte lucruri plăcute, dar când oamenii decid să te distrugă şi găseşti un grup de persoane la FIFA, procurori elveţieni, mass-media şi ziare care vorbesc mult despre asta, devine dificil să trăieşti aşa”.

„Ştii că, în final, vei câştiga, dar petreci zece ani privat de munca şi pasiunea ta. Aşa am acceptat situaţia, viaţa nu este întotdeauna uşoară, dar întotdeauna găseşti o modalitate de a schimba lucrurile, de a te apăra şi, poate, într-o zi, de a contraataca. Într-un fel, FIFA m-a plătit, apoi m-a suspendat pentru că m-a plătit. Este ceva ce nu am înţeles, dar aşa stau lucrurile”, a adăugat el.

În iulie, procuratura elveţiană a confirmat încheierea definitivă a procedurii judiciare împotriva lui Michel Platini şi Sepp Blatter, acuzaţi că „au obţinut ilegal, în detrimentul FIFA, o plată de 2 milioane de franci elveţieni” (1,8 milioane de euro) „în favoarea lui Michel Platini”.

Achitaţi în primă instanţă în 2022, apoi achitaţi din nou în martie 2025, Michel Platini şi Sepp Blatter au fost achitaţi definitiv, în lipsa unui recurs din partea parchetului.

Apărarea şi acuzarea au fost de acord asupra unui punct: triplul câştigător al Balonului de Aur l-a consiliat pe Sepp Blatter între 1998 şi 2002, în timpul primului mandat al acestuia la conducerea FIFA, iar cei doi au semnat în 1999 un contract prin care se convenea o remuneraţie anuală de 300.000 de franci elveţieni, plătită integral de FIFA.

Dar în ianuarie 2011, fostul mijlocaş – devenit între timp preşedinte al UEFA (2007-2015) – „a invocat o creanţă de 2 milioane de franci elveţieni”, calificată drept „factură falsă” de către acuzare. Cei doi bărbaţi susţineau, la rândul lor, că au convenit de la început asupra unui salariu anual de un milion de franci elveţieni, printr-un „Gentleman’s Agreement”, acord verbal şi fără martori, fără ca finanţele FIFA să permită plata imediată către Platini.

Izbucnirea scandalului la mijlocul anului 2015, imediat după demisia lui Sepp Blatter, i-a blocat lui Michel Platini drumul către preşedinţia FIFA, deschizând calea italianului-elveţian Gianni Infantino, pe atunci mâna dreaptă a francezului la UEFA.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version