Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, acuză legislaţia privind numirea managerilor de spitale, spunând că, într-o situaţie precum cea de la Iaşi, unde mai mulţi copii au murit după ce s-au infectat cu o bacterie în Spitalul de Copii, Ministerul Sănătăţii sau ministrul nu au putut interveni administrativ.
Alexandru Rogobete a arătat vineri seară, la Dig24, că, din cele 54 de spitale aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, peste 90 la sută au manageri care au dat concurs pentru funcţie, iar alte câteva au manageri interimari.
Pe de altă parte, a mai precizat el, sunt aproximativ 300 de spitale în subordinea consiliilor judeţene şi a primăriilor, unde numirile în funcţiile de conducere sunt făcute de preşedintele Consiliului Judeţean sau de către primar.
„Legislaţia este, din punctul meu de vedere, depăşită în sensul în care, de exemplu, într-o situaţie cum a fost cea de la Iaşi, Ministerul Sănătăţii, ministrul Sănătăţii nu pot interveni administrativ, singura cale sau singurul instrument administrativ pe care îl am la dispoziţie este Corpul de Control şi Inspecţia Sanitară de Stat şi atât. Or, aceste situaţii, aceste tragedii s-au repetat de-a lungul timpului. Ne aducem aminte bine, anul trecut când o femeie a născut pe trotuar, a fost o altă tragedie, şi multe alte situaţii de acest gen în care mai mult decât să constat şi, sigur, să cer public imperativ demiterea sau demisia, nu am niciun instrument administrativ, or acest lucru nu mai poate continua aşa şi nu mai poate funcţiona aşa. O rezolvare, o parte a rezolvării pentru această situaţie se regăseşte în pachetul 2 de măsuri, unde introducem ca noutate indicatorii de performanţă şi de calitate pentru managerii unităţii sanitare”, a declarat ministrul Sănătății.
El a vorbit și despre reorganizarea direcţiilor de sănătate publică, subliniind însă că nu este vorba despre concedieri.
„Mă refer că vom reorganiza activitatea DSP-urilor, vom regândi atribuţiile DSP-urilor şi poate o parte din ele necesită a fi rearanjate şi regândite la nivelul anului 2025. Am avut n situaţii în care am văzut că, vă dau un exemplu, modul de autorizare al unităţilor sanitare nu este neapărat conform. Aceeaşi situaţie s-a repetat, sigur, sub un alt context, dar de mai multe ori. Ceea ce pe mine mă face să cred că lucrurile nu funcţionează sau nu mai pot continua aşa. Şi atunci gândirea şi viziunea pe care o avem este de a le reorganiza metodologiile de evaluare a unităţilor sanitare, metodologile de acreditare şi de autorizare şi poate, de ce nu, de a include în acest proces inclusiv Autoritatea Naţională pentru Managementul Calităţii în Sănătate, ANMCS, pentru a avea o colaborare mai strânsă”, a mai sus Rogobete.
Editor : B.P.