Actriţa australiană Nicole Kidman a dezvăluit, în cadrul unui discurs ţinut la Universitatea din San Francisco, că urmează în prezent o pregătire pentru a deveni doula (moaşă) de moarte – profesionişti care oferă sprijin emoţional, fizic şi psihologic persoanelor aflate pe patul de moarte.
O doula este, de obicei, o profesionistă care asistă mamele în timpul sarcinii şi al naşterii, fără a avea calităţi medicale. Doula de moarte a devenit mai frecventă în ultimii ani – o astfel de persoană a fost recent prezentată într-un episod din serialul „The Pitt” – iar unii preferă termenul „doula pentru sfârşitul vieţii”.
Kidman a spus publicului că ideea de a deveni doula de moarte i-a venit după ce mama ei, Janelle Ann, a murit la vârsta de 84 de ani, în 2024.
„Poate că sună puţin ciudat”, a recunoscut ea.
„Pe când mama mea era pe patul de moarte, se simţea singură, iar familia nu putea face mai mult de atât”, a declarat Kidman, potrivit ziarului San Francisco Chronicle. „Împreună cu sora mea, avem atât de mulţi copii, carierele şi munca noastră, şi dorind să avem grijă de ea, pentru că tatăl meu nu mai era în viaţă, mi-am spus: «Aş vrea să existe oameni în lume care să fie acolo pentru a oferi alinare şi îngrijire»”.
„Aşa că asta face parte din evoluţia mea şi este unul dintre lucrurile pe care le voi învăţa”, a spus ea.
În septembrie 2024, Kidman a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă pentru rolul său din „Babygirl” la Festivalul de Film de la Veneţia, dar a lipsit de la ceremonie pentru a fi alături de familie când a murit mama ei. Tatăl ei, Antony, a murit în 2014.
Kidman nu este singura din Hollywood: regizoarea premiată cu Oscar Chloé Zhao a urmat, de asemenea, o formare ca „doula pentru moarte”, din cauza fricii sale de moarte.
„Mi-a fost teamă de moarte toată viaţa. Încă mi-e teamă”, a declarat Zhao pentru The New York Times în ianuarie. „Şi pentru că mi-a fost atât de teamă, nu am reuşit să trăiesc pe deplin… Şi pentru că mi-e atât de teamă de ea, nu am de ales decât să încep să dezvolt o relaţie mai sănătoasă cu ea, altfel a doua jumătate a vieţii ar fi prea grea. Nu ar trebui să fie atât de înspăimântător încât să nu pot nici măcar să trăiesc”.
