Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, care şi-a anunţat candidatura pentru funcţia supremă în stat, este de părere că declaraţii privind împărţirea Ucrainei şi preluarea de către România a unor teritorii din ţara vecină, precum cele făcute de Călin Georgescu, trebuie ”respinse pe cale democratică” şi că acestea pot duce la război.
”Este o declaraţie cu care eu nu rezonez în niciun chip. Adică liniştea şi prosperitatea pe care omenirea şi Europa au avut-o în ultimii aproape 80 de ani vine din faptul că au fost nişte tratate care au stabilit nişte graniţe şi care nu au fost puse în discuţie până la războiul din Crimeea şi ulterior la războiul din Ucraina. Orice discuţie despre reaşezări de graniţe nu poate să ducă decât la un război şi nu cred că asta este calea pe care trebuie să meargă Europa. Bineînţeles că există populaţii de origine românească în mai multe locuri în afara teritoriului naţional. Tot ce putem noi să facem este pe cale diplomatică ca ei să-şi păstreze identitatea, să aibă şcoli, să poată să se exprime în limba română şi aşa mai departe”, a afirmat Nicuşor Dan, vineri seară, la TVR Info.
Primarul general al municipiului Bucureşti este de părere că acest discurs ar trebui respins prin vot.
”Deci nicidecum nu susţin tipul acesta de discurs, însă eu cred că tipul acesta de discurs ar fi bine să fie respins pe cale democratică. Adică ar trebui ca opinia publică, chiar şi contracandidaţii, să explice faptul că această intenţie, care este de altfel copy paste cu discursul Moscovei, nu poate să ducă decât la un război şi că România în mod evident nu are nevoie de un război în momentul ăsta”, a spus edilul.
Nicuşor Dan a reafirmat că, în opinia sa, responsabilitatea pentru anularea alegerilor prezidenţiale aparţine preşedintelui Iohannis, dar că suspendarea preşedintelui în acest moment ”are o miză mică şi pur electorală”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.