Ucraina consideră că trupele nord-coreene desfăşurate în regiunea rusă Kursk „au fost retrase” din cauza pierderilor grele suferite de acestea din partea armatei ucrainene, a declarat vineri pentru AFP un purtător de cuvânt al armatei.
„În ultimele trei săptămâni, nu am văzut şi nu am detectat nicio activitate sau confruntare armată cu nord-coreenii. Prin urmare (…) credem că aceştia s-au retras din cauza pierderilor grele pe care le-au suferit”, a declarat colonelul Oleksandr Kindratenko, purtător de cuvânt al forţelor speciale ucrainene.
Oleksandr Kindratenko nu a dorit să estimeze pierderile nord-coreene. De asemenea, el a considerat că aceste forţe se retrag „pentru a se reface şi pentru a fi utilizate în alt mod”.
Cotidianul The New York Times a afirmat joi că soldaţii nord-coreeni nu au mai fost văzuţi pe linia frontului de două săptămâni.
Seulul, Kievul şi Washingtonul au susţinut că, începând din octombrie anul trecut, Coreea de Nord a desfăşurat aproximativ 11.000 de militari în această regiune limitrofă Ucrainei pentru a ajuta Moscova să recucerească teritoriul aflat sub control ucrainean după ofensiva surpriză din august.
Moscova şi Phenianul nu au recunoscut, dar nici nu au negat prezenţa acestor trupe.
Implicarea unei armate străine regulate a reprezentat o escaladare majoră în invazia Ucrainei lansată în urmă cu aproape trei ani de Vladimir Putin.
Mihailo Podoliak, consilier la Preşedinţia ucraineană, declarase deja miercuri pe X că „anumite unităţi nord-coreene” au fost retrase de pe frontul din regiunea Kursk.
Toate aceste surse explică această retragere prin pierderile grele suferite de aceste unităţi în luptele pentru a prelua de la ucraineni cele câteva sute de kilometri pătraţi de teritoriu rusesc pe care le controlează şi pe care Vladimir Putin a jurat să le recucerească.
Întrebat de AFP despre afirmaţiile din The New York Times în cadrul unui briefing la Moscova, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze. „Există multe lucruri diferite (în articolul cotidianului american), unele exacte, altele false, unele înşelătoare, unele distorsionări ale realităţii, motiv pentru care probabil nu este oportun să le comentăm de fiecare dată. Aşa că nu o vom face”, a argumentat el.
Un deputat sud-coreean a afirmat în ianuarie că aproximativ 300 de soldaţi nord-coreeni desfăşuraţi în Rusia au fost ucişi şi alţi 2.700 au fost răniţi, citând serviciul de informaţii al Seulului.
Serviciul de informaţii al Ucrainei a anunţat la 11 ianuarie că a capturat doi soldaţi nord-coreeni care sunt răniţi, dar care au putut fi interogaţi. SBU a prezentat şi filmuleţe cu ei, ceea ce este un fapt excepţional, pentru că până atunci Kievul susţinea că nord-coreenii sunt învăţaţi să evite capturarea – fie se sinucid, fie sunt executaţi de tovarăşi.
CITEȘTE ȘI Serviciile secrete sud-coreene confirmă că Ucraina a capturat doi soldaţi nord-coreeni. Seulul anunţă că participă la interogarea lor
CITEȘTE ȘI Zelenski se declară dispus să-i dea la schimb pe soldaţii nord-coreeni capturaţi contra unor ucraineni deţinuţi în Rusia. El publică un filmuleţ în care cei doi prizonieri sunt interogaţi. Unul dintre ei spune că ar vrea să rămână în Ucraina – VIDEO
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.