Retenția de urină este una dintre cele mai grave complicații provocate de un adenom de prostată – afecțiune des întâlnită la bărbații în vârstă. În această situație s-a aflat și Constantin, în vârstă de 84 de ani, care nu a mai putut să urineze și a fost nevoit să se prezinte de urgență la spital, pentru montarea unei sonde urinare, care să permită eliminarea urinei din corp. Deși intervenția promptă l-a salvat, sonda nu rezolva afecțiunea de care suferea bărbatul, adică prostata mărită.

Situația lui Constantin era una delicată, pentru că bărbatul avea și alte boli asociate, iar o intervenție chirurgicală cu anestezie generală sau cu rahianestezie implica un risc foarte mare. Prin urmare, bărbatul avea nevoie de un tratament pentru prostată printr-o metodă mai puțin invazivă, care să poată fi realizată cu anestezie locală.

După ce s-a informat despre metodele terapeutice existente în prezent, Constantin a aflat despre un pacient care se confruntase cu o problemă similară și care fusese tratat cu succes printr-o procedură nechirurgicală de Conf. Dr. Constantin Gîngu, medic primar urologie și coordonator pentru Chirurgia Urologică Oncologică și Reconstructivă la Spitalul Clinic SANADOR. Prin urmare, s-a programat și el pentru consultație la Conf. Dr. Constantin Gîngu.

După consultul de specialitate și efectuarea analizelor și investigațiilor necesare, Conf. Dr. Constantin Gîngu i-a recomandat pacientului același tratament nechirurgical – terapie Rezum, care înseamnă ablația prostatei cu vapori de apă. Această intervenție poate fi efectuată cu anestezie locală, nu necesită incizii, iar recuperarea pacientului este rapidă, cu risc redus de complicații. Rezultatele funcționale sunt foarte bune și de durată.

În cazul lui Constantin, procedura Rezum a decurs fără probleme, pacientul s-a recuperat în scurt timp, iar după 10 zile a putut să urineze din nou singur, fără să mai aibă nevoie de sonda urinară. În prezent, bărbatul se simte foarte bine și nu mai are niciun simptom neplăcut, pentru că prostata și-a redus semnificativ volumul în urma tratamentului.

La Spitalul Clinic SANADOR, tratamentul pentru adenom de prostată este realizat prin metode moderne, atât chirurgicale, cât și nechirurgicale, în funcție de indicația stabilită pentru fiecare pacient în parte. Chirurgii urologi foarte experimentați stabilesc procedura potrivită pentru fiecare caz în parte, ținând cont de severitatea simptomatologiei, de dimensiunea adenomului și de alte afecțiuni asociate. Astfel, pacienții beneficiază de tratamente nechirurgicale, precum ablația Rezum sau prin alte metode, embolizarea adenomului de prostată, dar și de proceduri chirurgicale, realizate prin chirurgie deschisă sau minim invazivă – endoscopic, laparoscopic sau robotic.

Toate intervențiile chirurgicale sunt efectuate într-un bloc operator bine dotat, cu echipamente de ultimă generație, precum robotul chirurgical da Vinci Xi. Pacienții au acces la asistență medicală avansată pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă de categoria I. În cazul unei urgențe medicale provocate de adenomul de prostată, pacienții se pot adresa oricând Compartimentului de Primiri Urgențe de la Spitalul Clinic SANADOR, unde funcționează 26 de linii de gardă, inclusiv linie de gardă de urologie.

Editor : A.D.V.

Share.
Exit mobile version