Sistemul imunitar „ţine minte” obezitatea ani la rând după slăbit. Cercetătorii au constatat că celulele imune păstrează o memorie a obezităţii, asociată cu risc persistent de boli.
Excesul ponderal poate avea efecte care persistă mult timp după revenirea la o greutate normală, influenţând modul în care funcţionează organismul. Un studiu de amploare arată că aceste efecte nu dispar imediat odată cu scăderea în greutate şi pot continua să influenţeze sănătatea pe termen lung.
Persoanele care trăiesc cu obezitate „înregistrează” o memorie a excesului ponderal la nivelul sistemului imunitar, ceea ce poate menţine riscul de boli asociate chiar şi la ani după slăbit, potrivit unui studiu desfăşurat pe parcursul a zece ani şi publicat, luni, în revista EMBO Reports.
Cercetarea a fost realizată de o echipă europeană condusă de specialişti de la Universitatea din Birmingham, în colaborare cu NIHR Biomedical Research Centre: Birmingham, instituţie care susţine cercetarea orientată spre îmbunătăţirea rezultatelor pentru pacienţii cu afecţiuni cronice multiple.
Autorii arată că un tip de celule imune, numite limfocite T helper (CD4+), păstrează o memorie de lungă durată a obezităţii. Această memorie apare prin metilarea ADN-ului, un proces prin care se adaugă „etichete” chimice pe ADN în interiorul celulelor imune.
Aceste modificări pot persista între cinci şi zece ani după scăderea în greutate.
Efectul acestor modificări poate perturba funcţii obişnuite ale sistemului imunitar, inclusiv eliminarea reziduurilor celulare şi reglarea proceselor de îmbătrânire imună. În consecinţă, persoanele care au slăbit pot rămâne expuse riscului de boli asociate obezităţii, chiar şi după atingerea unei greutăţi normale.
Pentru a analiza în detaliu impactul obezităţii, cercetătorii au studiat celule imune din mai multe grupuri de participanţi: persoane cu obezitate tratate cu injecţii pentru scădere în greutate, pacienţi cu sindrom Alström (o boală genetică rară caracterizată prin obezitate instalată precoce), participanţi incluşi într-un program de exerciţii fizice de zece săptămâni şi pacienţi cu greutate normală sau cu obezitate supuşi intervenţiilor chirurgicale de protezare de şold sau genunchi.
De asemenea, au fost analizate modele experimentale pe şoareci hrăniţi cu dietă bogată în grăsimi şi probe de sânge de la voluntari sănătoşi, pentru a înţelege mecanismele implicate în dereglarea imunitară asociată obezităţii.
Rezultatele sugerează că scăderea în greutate pe termen scurt nu reduce imediat riscul unor afecţiuni asociate obezităţii, inclusiv diabetul zaharat de tip 2 şi anumite tipuri de cancer.
Potrivit autorilor, menţinerea pe termen lung a unei greutăţi reduse ar putea permite estomparea treptată a acestei „memorii” a obezităţii, proces care ar putea dura mai mulţi ani, estimat între cinci şi zece ani.
Studiul indică şi posibile direcţii terapeutice pentru accelerarea acestui proces, cum ar fi utilizarea unor medicamente deja existente, precum inhibitorii SGLT2 (o clasă de medicamente utilizate în tratamentul diabetului), care au arătat efecte în reducerea inflamaţiei şi în eliminarea celulelor îmbătrânite prin mecanisme imune.
Analiza a identificat două mecanisme prin care aceste modificări afectează limfocitele T helper: autofagia şi senescenţa imună. Autofagia reprezintă procesul prin care celulele îşi degradează propriile componente pentru a elimina reziduurile, iar senescenţa imună descrie îmbătrânirea sistemului imunitar. Cercetătorii consideră că aceste procese sunt influenţate de „etichetele” de pe ADN, ceea ce contribuie la disfuncţia imună observată în obezitate.
Autorii subliniază că obezitatea este asociată cu modificări epigenetice persistente, care influenţează comportamentul celulelor imune şi arată că sistemul imunitar păstrează o memorie a modificărilor metabolice prin care a trecut organismul în trecut. Acest lucru poate avea implicaţii asupra riscului de boală şi asupra recuperării pe termen lung.
Totodată, rezultatele oferă o mai bună înţelegere a mecanismelor moleculare care pot contribui la reapariţia obezităţii şi evidenţiază dificultăţile în menţinerea pe termen lung a scăderii în greutate.
