Camera Deputaților și Senatul vor lua o decizie, în plenul reunit de vineri, ora 11.00, privind revocarea lui Toni Greblă din funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente. În solicitarea de demitere a acestuia făcută de președintele Camerei Deputaților, social-democratul Ciprian-Constantin Șerban, e precizat că șeful AEP a stabilit indemnizația lunară, în luna martie 2023, cu nerespectarea legii, prin raportarea la nivelul salariului minim brut de 3.000 lei, când indemnizațiile erau înghețate la nivelul sumei de 2.080 lei. „Toni Greblă pleacă prea târziu”, spun reprezentanții USR care adaugă că acesta trebuie să prezinte raportul privind prezidențialele din noiembrie, deoarece „trebuie să aflăm ce s-a întâmplat la acele alegeri”.
ACTUALIZARE 19.43 „Toni Greblă pleacă prea târziu. PSD și PNL l-au ținut în brațe până în ultimul moment. O carieră de sinecurist. Interfața mafiei politice. A fost pionul perfect pentru ei: omul anchetat pentru corupție, naș la nunțile interlopilor deghizați în «oameni de afaceri», judecător CCR numit de PSD să îndeplinească ordinele politice, ajuns secretar general al Guvernului Dăncilă, prefect și, în final, șeful instituției care decide cum sunt organizate alegerile. În România PSD-PNL, nimic din cariera toxică a lui Toni Greblă nu a contat”, arată postarea pe pagina de Facebook a USR.
Sursa citată mai spune că PSD și PNL a avut o alternativă propusă de USR, Cristian Preda, însă l-au ales pe Toni Greblă.
„Atunci când a fost numit de PSD-PNL, USR a avut o propunere alternativă: Cristian Preda, un profesionist, expert în legislație electorală, care predă de peste 20 de ani cursuri despre sistemele electorale. Ei l-au ales pe Toni Greblă. Tot ce aveau nevoie era să închidă ochii la toate neregulile în anul electoral 2024. A închis ochii la deturnarea alegerilor din Sectorul 2 și 1. A compromis AEP, după ce a fost fotografiat cu susținătorii candidatului prorus în alegeri. Și-a majorat ilegal salariul. A cumpărat o singură masă cu 32.000 de euro chiar în prag de alegeri. A hărțuit opoziția democratică la comandă politică. Nu a văzut nicio neregulă cu finanțarea candidaților extremiști. Și lista poate continua. Bilanțul lui Toni Greblă: ordine politice îndeplinite, patru rânduri de alegeri organizate în cele mai proaste condiții.
USR a încercat în repetate rânduri să îl demită”, mai spune sursa menționată.
USR face și o trecere îmn revistă a dăților în care a cerut demiterea șefului AEP.
- ”13 aprilie 2024. USR a cerut demiterea după ce AEP a dezvăluit datele personale a 1.300 persoane din corpul experților electorali.
- 12 iunie 2024. USR a cerut demiterea imediată a lui Toni Greblă pentru modul în care a organizat alegerile comasate.
- 14 iunie 2024. USR a arătat că alegerile comasate din 9 iunie, organizate dezastruos de Toni Greblă, au adus un record de aproape 1,5 milioane de voturi nule.
- 18 iunie 2024. USR a depus în Parlament un proiect de hotărâre pentru revocarea lui Toni Greblă după haosul și fraudele de la alegerile din 9 iunie.
- 29 august 2024. USR a cerut Biroului Permanent al Camerei Deputaților să solicite, potrivit prevederilor legale, efectuarea unui control de către Curtea de Conturi asupra activității financiare a AEP.
- 9 decembrie 2024. USR a solicitat conducerii Camerei Deputaților și Senatului convocarea unei ședințe comune a celor două Camere ale Parlamentului pentru revocarea lui Toni Greblă din funcția de președinte al AEP.
- 17 ianuarie 2025. Elena Lasconi a reiterat solicitarea de demitere a lui Toni Greblă”.
„Am strâns semnături – și vă mulțumim! Toni Greblă va pleca! Însă trebuie să prezinte raportul privind organizarea și desfășurarea alegerilor, așa cum prevede legea, așa cum am cerut în Parlament. Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat la acele alegeri. Următorul președinte AEP trebuie să fie un profesionist, un om independent, care să nu mai execute ordinele mafiei politice”, conchide USR.
Știrea inițială
„Domnul Toni Greblă, în luna martie 2023, la 2 zile după ce a fost numit în această funcție, și-a stabilit indemnizația lunară cu nerespectarea legii, prin raportare la nivelul salariului minim brut în plată la data numirii (3.000 lei) deși indemnizațiile erau înghețate la nivelul cuantumului de 2.080 lei, valoarea sumelor încasate necuvenit pentru anii 2023-2024, fiind constatată și stabilită de către auditul Curții de Conturi a României”, arată documentul prin care e cerută revocarea șefului AEP.
Sursa citată mai spune că cei de la Curtea de Conturi au constatat, în Raportul de audit financiar nr. 61114/2024 următoarele:
„Din verificările efectuate a rezultat că începând cu data 30 martie 2023 (data numirii președintelui în funcție), dintr-o eroare de interpretare a prevederilor legale incidente, AEP a stabilit un cuantum eronat al indemnizației lunare pentru funcția de președinte, prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată valabil începând cu data de 01.01.2023, de 3.000 lei, în loc de 2.080 lei.
Calculul eronat al indemnizației lunare a avut incidență, în mod implicit, și asupra cuantumului diurnei zilnice de deplasare care se determină ca procent din indemnizația lunară, potrivit prevederilor art. 102 alin. (8) din Legea nr. 208/20.07.2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente şi ale art. 25 din Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Electorale Permanente, aprobat de Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, aflat în vigoare în anul 2023”.
Greblă a avut parte de „plăți necuvenite” de 118.830 lei
Documentul mai indică faptul că „au fost efectuate plăți necuvenite în sumă de 118.830 lei de la Titlul I «Cheltuieli de personal», raportate prin Contul de execuție bugetară, având ca efect supradimensionarea în mod corespunzător a indicatorului «Cheltuieli cu salariile şi contribuțiile aferente angajaților», raportat prin Contul de rezultat patrimonial din situațiile financiare ale anului 2023”.
„În anul 2024 deși exista un contract de sediu încheiat pentru funcționarea Biroului Electoral Central, amplasat în strada Eugeniu Carada nr. 1-3, domnul Toni Greblă, Preşedintele Autorității Electorale Permanente a mutat sediul Biroului Electoral Central, într-o altă locație, prin încheierea unui nou contract, grevând suplimentar bugetul Autorității Electorale Permanente şi implicit bugetul de stat”, mai spune sursa menționată.
În cererea de revocare mai apare că „Toni Greblă a dat dovadă, prin declarații publice și acțiunile din ultima perioadă, de o conduită incompatibilă cu funcția pe care o exercită, aducând atingere imaginii și prestigiului Autorității Electorale Permanente”.
Coaliția de guvernare a decis, marți, potrivit informațiilor Digi24 demiterea de la șefia AEP a lui Toni Greblă. El a fost criticat puternic de opoziție în ultimele luni pentru modul în care a gestionat alegerile prezidențiale de la finalul anului trecut.
Pe 28 martie 2023, plenul reunit al celor două Camere a votat numirea lui Toni Greblă în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.
USR a solicitat, luni, ca președintele AEP Toni Greblă să vină în Parlament pentru a prezenta raportul asupra organizării şi desfăşurării ultimelor alegeri prezidenţiale, aşa cum prevede legea în vigoare.
Reprezentanții partidului au arătat că au trecut trei luni de la alegerile din 24 noiembrie anul trecut şi nici acum nu sunt cunoscute motivele exacte care au dus la anularea alegerilor şi, mai ales, măsurile luate pentru ca scrutinele din luna mai să fie corecte şi sigure.
Editor : Ana Petrescu