Crin Antonescu a vorbit despre mobilizarea alegătorilor din Germania în fața pericolului extremismului. „Cheia alegerilor, pentru mine, nu este victoria absolut binevenită a CDU, ci acel 84% prezență, pentru că fără acel 84% prezență la urne, fără acea mobilizare extraordinară a societății civile și a alegătorilor germani, rezultatul ar fi fost cu totul altul”, a explicat liberalul.

„În primul rând, din cauza situației internaționale, din cauza faptului că nu suntem într-o campanie normală, gândiți-vă că suntem într-o campanie care se prelungește cu jumătate de an, că suntem într-o tensiune socială publică, acumulată și care este aproape în fiecare zi exacerbată de forțele care vor într-adevăr să dinamiteze statul democratic român. Există, la vedere, forțe politice, mediatice din România care pur și simplu alimentează, instigă în fiecare zi, un soi de rebeliune generală împotriva tuturor instituțiilor din statul român. Adică nimic nu mai e bun, nimic nu s-a făcut în 35 de ani, totul trebuie dat jos, să vină o persoană care să conducă împreună cu poporul. Ăsta este un amestec de fascism și bolșevism care este dintre cele mai cumplite și care poate într-adevăr să tulbure mințile unei societăți și pur și simplu să o distrugă atunci când ea nu este foarte solidă pe picioare”, a afirmat Crin Antonescu, luni seară la Antena 3 CNN, potrivit News.ro.

El a dat exemplul Germaniei, „o ţară în care tradiția postbelică democratică a fost una foarte solidă”.

„Germania a fost una din cele mai solide democrații europene după coșmarul hitlerist, după tot ceea ce s-a întâmplat acolo, una din cele mai solide democrații, una din cele mai solide, cea mai solidă economie și un loc în care tot ceea ce a acumulat democrația occidentală în evoluția ei s-a aflat la superlativ. Iată o societate ajunsă aproape în panică împotriva unei mișcări extremiste, unde? Într-o țară în care blestemul extremismului, amintirea ororilor extremismului a fost cea mai puternică”, a mai spus Antonescu.

Antonescu: Alegători germani au dat o lecție, duminică

Candidatul coaliției la prezidențiale aflate la guvernare este de părere că, la alegerile de duminică, alegătorii germani „au dat o lecție”.

„Cheia alegerilor de ieri pentru mine nu este victoria absolut binevenită a CDU și faptul că împreună cu SDP pot face coaliție și sigur cu altcineva, ci acel 84% prezență, pentru că fără acel 84% prezență la urne, fără acea mobilizare extraordinară a societății civile și a alegătorilor germani, rezultatul ar fi fost cu totul altul. Nu uitați că în Germania au avut loc, dincolo de manifestațiile în forță și susținătorilor lor, ale Alternative für Deutschland, au avut loc manifestații de 150.000-200.000 de oameni împotriva extremismului, lucruri care se trezească societatea și societatea germană s-a trezit și s-a apărat”, a mai spus Antonescu.

El a spus că, în actualul context politic, cele 80 de zile care au rămas până la alegerile prezidențiale vor fi unele „lungi”, în care politicienii pro-occidentali trebuie să convingă „pe toată lumea că nu este un joc electronic, un joc pe telefon sau un joc pe calculator, ceea ce se întâmplă” , că „nu este o desfășurare de forță la care putem rămâne spectatori, că este vorba de destinul acestei țări și că nimic din ceea ce fiecare acum are la îndemână poate să nu mai rămână valabil”.

Crin Antonescu a refuzat să comenteze sondajele de opinie din România, însă a precizat, în contextul în care o cercetare sociologică realizată în București îl plasează, cu 24%, pe locul al treilea, după Călin Georgescu și Nicușor Dan, că acest scor electoral „nu este o cifră rea”.

Editor : Ana Petrescu

Share.
Exit mobile version