Pensionarii au început să primească ajutoarele de Paște. Dar cu cei 400 de lei, mulți dintre vârstnici nu își pot cumpăra nici pastilele pentru o lună. Banii, care în teorie ar fi trebuit să vină în ajutorul mesei de Paște, pentru mulți pensionari sunt doar un ajutor să își achite din datorii.

„Poșta! Săru-mâna, am adus bănuții.” Așa a început ziua poștașilor din toată țara. Cu pensiile lunare și cu ajutoare pentru masa de Paște. În lipsa indexării de la începutul anului, cei cu venituri mai mici de 2.574 de lei au primit 400 de lei în plus.

Aurelia Constantin are 75 de ani și o pensie de 1.800 de lei. Așa-zisa primă de Paște este pentru ea doar un ajutor pentru medicamente.

Aurelia Constantin: „Vai vai vai, păi la ăștia trebuie să mai pun din pensie să îmi iau medicamentele pe 3 luni. Adică o dată la trei luni dau 6-700 cu totul, și compensate”.

Sofia Șerban are o pensie de 1.900 de lei. Prin ajutorul primit de la stat, ea susține că i-a fost plătită, de fapt, o parte din datoria pe care statul a acumulat-o la ea de la începutul anului,.

Sofia Șerban: Indexarea, deci până acum aveam 800 de lei, nu zic 200 de lei care mi se cuveneau în fiecare lună, până acum erau 800 de lei. Deci ei ne-au dat 400 și dacă ne vor da în decembrie. Până în decembrie ce se întâmplă cu noi?”

Indemnizația socială ar fi trebuit să fie majorată la începutul anului cu 10,4%, ceea ce înseamnă un plus lunar de 133 de lei. Practic, până la finalul anului 2025, pensionarii ar fi colectat în plus 1.598 de lei. Pensia medie, în schimb, ar fi trebuit să fie majorată de la 1 ianuarie cu 12,1%, ceea ce înseamnă un plus lunar de 311 lei. Asta înseamnă că la finalul anului 2025, pensionarii ar fi trebuit să colecteze în total 3.737 de lei.

Nici la țară lucrurile nu stau mai bine. În județul Gorj, pensionarii susțin că mare lucru nu au ce face cu 400 de lei.

– N-am ce să cumpăr. 400 de lei, nici nu mă duc în târg, că n-ai ce să iei.

– Ce să cumperi, doamna mea, că s-au scumpit toate!

Slujba poștașilor a ajuns să nu fie doar livratul de pensii, alocații și scrisori, ci și de a susține emoțional pensionarii care se chinuie să trăiască de la o lună la alta.

Ilie Bărbulescu, poștaș: „Ca oricare, așteaptă ziua ca să își facă împărțitul banilor. Dacă au ce împărți, câteodată mai au nevoie să completeze de la familie. În mare parte nu se pot descurca cu ceea ce au la pensie, e greu pentru ei, îi mai ajutăm și îi înțelegem. Îi mai liniștim, îi mai încurajăm, nu avem altă soluție”.

Următoarea tranșă de bani, tot de 400 de lei, ar urma să fie livrată în luna decembrie. Până atunci, pensionarii așteaptă și mica recalculare. O altă majorare ce întârzie să apară. Bonusurile ar fi trebuit să fie calculate până la finalul lunii februarie, însă la început de aprilie, nici un răspuns nu a fost transmis.

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version