Polonia semnează luni un contract de două miliarde de dolari cu SUA pentru furnizarea de sprijin logistic pentru sistemele de apărare antirachetă Patriot, a declarat șeful apărării țării pentru radiodifuzorul Polsat, scrie Bloomberg.
„Apărarea aeriană este cea mai mare investiție în armata poloneză, necesitând cele mai mari fonduri”, a declarat ministrul Apărării Wladyslaw Kosiniak-Kamysz la Cracovia. „Aceasta este protecția cerului polonez, aceasta este în spațiul aerian polonez – deci este o prioritate absolută pentru noi și este foarte bine că există o cooperare polono-americană în acest domeniu”.
Premierul polonez Donald Tusk a îndemnat Uniunea Europeană să instituie un scut de apărare aeriană pentru a consolida capacitatea blocului comunitar de a descuraja agresiunile. Furnizarea de asistență tehnică și formare reprezintă etapa finală pentru ca bateriile Patriot să devină pe deplin operaționale.
Anul acesta, pe lângă programul de achiziție de submarine din clasa „Orka”, pentru care au fost primite oferte din Spania, Germania, Suedia și Franța, Polonia se așteaptă să primească o mare parte din echipamentele militare rezultate din semnarea a peste 130 de contracte, multe dintre ele în valoare de miliarde de euro.
Printre noile echipamente care vor intra în dotarea armatei poloneze în 2025 se numără elicoptere americane AH-64E Apache, dintre care au fost contractate 96 de unități în valoare totală de aproximativ 10 miliarde de euro, patru stații radar cu o acoperire de peste 300 de kilometri și care au costat circa un miliard de euro, precum și o parte din lotul de 50 de avioane ușoare sud-coreene de luptă și antrenament FA-50, plus drone MQ-9B SkyGuardian și rachete aer-aer AIM-9X evaluate la aproximativ 180 de milioane de euro lotul de 232 de unități.
Pe lângă achizițiile de echipamente, bugetul polonez al Apărării va sprijini și proiecte importante de dezvoltare industrială în sectorul militar, având în vedere că unele echipamente sud-coreene contractate, precum tancurile K2 „Pantera Neagră” și obuzierele autopropulsate K9, vor fi majoritatea asamblate în Polonia.
Editor : Marina Constantinoiu