Șase deputați POT au anunțat că demisionează din partid și au reclamat că „direcţia impusă de actuala conducere s-a îndepărtat profund de promisiunile iniţiale”. În martie, Partidul Oamenilor Tineri mai pierduse un deputat, pe Andrei-Ionuț Teslariu care s-a afiliat PNL, iar la începutul lunii mai a demisionat deputatul Dorin Popa. Formațiunea a rămas, până acum, fără opt deputați. „I-au trădat pe românii care le-au dat votul cu speranța că în sfârșit cineva îi va reprezenta cu demnitate”, a reacționat șefa POT Anamaria Gavrilă.
„Cu părere de rău, dar cu încredere că ne vom duce misiunea până la capăt, noi, Albu Dumitriţa, Andruşcă Lucian, Csillag Andrei, Groza Călin, Pîclişan Gheorghe şi subsemnata, Simu Aurora Tasica, ne-am depus demisiile din POT şi implicit din Grupul parlamentar POT”, a anunţat, miercuri, în plenul şedinţei Camerei Deputaţilor, Simu Aurora Tasica.
„Direcţia impusă de actuala conducere s-a îndepărtat profund de promisiunile iniţiale”, acuză cei 6 deputați POT demisionari
Deputata Aurora-Tasica Simu a vorbit și despre motivele deciziei.
„Ne-am alăturat acestei mişcări suveraniste, convinşi de o idee în care am crezut cu toată sinceritatea, aceea că putem construi împreună un partid democratic, transparent, responsabil şi cu adevărat dedicat cetăţenilor. Din păcate, această idee s-a pierdut pe drum, iar valorile care au stat la baza proiectului nu au fost respectate”, a mai declarat ea
Potrivit acesteia, „direcţia impusă de actuala conducere s-a îndepărtat profund de promisiunile iniţiale”.
„Am încercat cu bună credinţă să salvăm acest proiect, dar din păcate, toate aceste eforturi au fost ignorate”, a adăugat Aurora Simu.
Aceasta a precizat că gestul este „un semnal pentru toată mişcarea suveranistă şi un semnal către ţară”, care trebuie să înţeleagă că „românii vor în Europa”, iar politicienii trebuie să susţină acest parcurs şi nu acţioneze „pentru a deraia parcursul european al României”.
„Prin urmare, noi, politicienii noi, ne desprindem de partidele politice sechestrate de lideri absoluţi, aflaţi, din păcate, în competiţii de cult al personalităţii şi începem un alt proiect democratic. Sfada, isteria, poziţiile şi declaraţiile extremiste sunt exact ceea ce dezgustă şi dezamăgeşte electoratul de dreapta conservator-suveranist. Un electorat format în principal din oameni decenţi, credincioşi şi muncitori care nu îşi mai doresc ca ţara să fie secătuită de un stat supradimensionat şi corupt. Mişcarea politică pe care gestul nostru o iniţiază vine ca un răspuns şi va reprezenta alternativa, noua casă democratică pentru o politică conservatoare, suveranistă, decentă”, a afirmat Aurora Simu.
Deputatul Dorin Popa şi-a anunţat, în 6 mai, în plenul Camerei Deputaţilor, demisia din grupul parlamentar şi din Partidul Oamenilor Tineri, el arătând că lidera formaţiunii, Anamaria Gavrilă, i-a trimis un mesaj de ameninţare sâmbătă, că o să intre cu capul în gard şi s-ar putea să rămână fără răsuflare.
În luna martie, deputatul vasluian Andrei Teslariu a anunțat că demisionează din POT, la una dintre întâlnirile de partid. Pe 20 mai, el a spus că se afiliază grupului parlamentar al PNL.
După alegerile parlamentare de anul trecut POT avea 24 de deputaţi. Partidul mai rămasese cu 20 de deputați.
Acum, după demisia celor șase de astăzi, grupul parlamentar al POT rămâne cu 14 deputați. Pentru a avea grup parlamentar e necesară să fie minim 10 deputați, deci formațiunea se află la limită.
Anamaria Gavrilă, despre demisionari: „Își arată adevărata față – cea a oportunismului și a lașității”
„Cei care au fugit nu ne-au trădat pe noi. I-au trădat pe românii care au avut încredere în ei”, a afirmat președinta POT Anamaria Gavrilă, conform unui comunicat de presă.
„Cu profundă dezamăgire, dar fără nicio urmă de surprindere, anunțăm că unii parlamentari aleși pe lista Partidului Oamenilor Tineri au ales să plece. Nu oricum, ci alergând, la nici 24 de ore de la anunțarea rezultatului alegerilor. Acești oameni nu au fost niciodată ai noștri. N-au fost nici ai suveranismului, nici ai idealurilor pentru care milioane de români au stat la coadă să voteze. Au fost ai intereselor personale, ai calculelor cinice, ai funcțiilor și ai confortului. Au jucat teatru cât timp le-a fost convenabil, iar acum, când lupta devine grea își dau jos masca și își arată adevărata față: cea a oportunismului și a lașității”, a mai spus ea.
Lidera POT a adăugat că deputații care au demisionat „nu ne-au trădat pe noi, cei din conducere”, ci „i-au trădat pe românii care le-au dat votul cu speranța că în sfârșit cineva îi va reprezenta cu demnitate”.
„I-au trădat pe bătrânii care încă mai cred în România. Pe tinerii care s-au întors acasă ca să construiască aici. Pe mamele care ne-au spus, cu lacrimi în ochi că POT este ultima speranță pentru viitorul copiilor lor. Partidul Oamenilor Tineri nu este o umbrelă pentru carieriști. Este o casă pentru cei care iubesc România necondiționat. Cei care au fugit n-au pierdut doar sprijinul nostru, au pierdut respectul poporului român. Le urăm drum bun, iar celor care rămân, să nu uite niciodată că politica e despre onoare, nu despre scaune. Noi, POT vom merge mai departe cu fruntea sus, mai puțini, dar mai puternici. Fiindcă nu cantitatea ne definește, ci credința în țară și în Dumnezeu. România nu se abandonează la greu. România se apără”, a conchis Gavrilă, conform sursei citate.
Editor : A.P.