„Copiii ai căror părinţi ştiu despre ei unde sunt, cu cine sunt şi ce fac, sunt mai protejaţi”, a spus profesorul universitar Dragoş Iliescu la evenimentul de lansare a campaniei „Prevenţia începe în relaţie”, care a avut loc la Palatul Cotroceni. Intervenţia sa, „Mesajul pe care nu-l mai ştergi”, s-a axat pe comunicarea dintre copil şi părinte, încrederea pe care i-o dă copilului mediul familial în a-şi expune problemele.
„În cazul adicţiei, markerul principal era să-i pui elevului cu care discuţi o foaie sub nas şi să-l rogi să scrie un mesaj către părinte. Şi cât de multe ştersături avea acea foaie, exact ce vedem acum în epoca tehnologiei, îţi arăta dacă există o suspiciune de adicţie. Aţi văzut ce se întâmplă? E un comportament pe care îl putem identifica probabil în jurul nostru. Şi e destul de uşor de explicat ce se întâmplă în sufletul acelui elev. Haideţi să încercăm să facem asta. Am scris un mesaj. vreau să-l trimit, îl şterg şi scriu alt mesaj. De ce face asta? Când şterge mesajul pe care l-a scris iniţial, îl şterge pentru că a calculat în capul lui exact ce se va întâmpla după ce transmite acel mesaj. Deci, de fapt, înţelege care sunt consecinţele mesajului pe care l-ar fi putut trimite şi ce înseamnă apoi acel mesaj în relaţia lui cu părintele. Va fi certat, va fi ocărât, va fi abuzat poate, va fi umilit… De asta îi e teamă, nu de faptul că îi spui părintelui, de consecinţa mesajului tău. Deci, întrebarea pe care o avem, evident, ca părinţi: Cum pot să rămân acel părinte căruia nu îi şterge mesajul iniţial, căruia îi trimite mesajul iniţial? În mod tradiţional în societate, în România, şi nu doar în România, se presupune, şi parţial e adevărat, că un copil care e supravegheat, e mai protejat. Copiii ai căror părinţi ştiu despre ei unde sunt, cu cine sunt şi ce fac, sunt mai protejaţi”, a explicat Dragoş Iliescu, profesor universitar în cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii din Bucureşti şi profesor extraordinar în cadrul Universităţii din Stellenbosch.
Dar de unde ştiu părinţii? De unde ştiu ei lucrul acesta despre copil? „Un studiu care a scuturat foarte mult politicile publice din acest domeniu la acel moment a arătat că 100% din părinţi ştiau despre copiilor pentru că copiilor le spuneau”, a spus profesorul.
„Niciodată nu o să vină copilul şi nu o să-ţi trântească pe masă completul adevăr. Dar de cele mai multe ori, studiile narative, mai degrabă în acest domeniu, arată că eşti tatonat ca părinte: îţi va spune despre un coleg de la şcoală care a băut, despre un prieten care a păţit ceva. Asta e felul în care te tatonează şi reacţia pe care o să o ai la acea primă tatonare o să dicteze dacă o să mai existe o altă conversaţie pe tema asta sau nu. Deci ce vei face atunci când prima dată eşti confruntat cu acest tip de informative, îi va spune lui cât de sigură e acea discuţie, cât de larg e deschisă uşa pentru a avea acest tip de discuţie. Deci reacţia pe care o să o ai o să-i spune lui mai mă duc şi mai discut cu părintele sau nu despre acest lucru”, a afirmat Dragoş Iliescu, în faţa unei săli pline de adolescenţi, părinţi şi profesori.
Un alt lucru important în discuţia cu copilul/ adolescentul ţine de când se întâmplă sau mai degrabă unde se întâmpla.
„Conversaţiile grele nu se întâmplă în sală de şedinţă. Nu în familie. Conversaţiile grele cu copii se întâmplă seara în timp ce speli vase sau în momente pe care nu le planifici. Conversaţiile grele nu se planifică. Poate când îl duci cu maşina undeva. Deci creează aceste context! Dacă nu ai contextul în care să se întâmple, nu se va întâmpla. Şi studiile arată ad nauzeam că crearea de contexte în familie, în care în mod informal pot să existe astfel de discuţii, sunt un predictor important al existenţei acestor discuţii”, a subliniat psihologul.
Cum este creat contextul familial, contextul în care se construieşte relaţia cu copilul?
„Noi ştim la momentul ăsta că educaţia de tip laissez-faire, bazată pe relaţii extrem de largi, libertate deplină, nu funcţionează, sau nu funcţionează aşa cum ne dorim. Evident că mediul familial e un mediu în care construim relaţii calde, dar mediul familial care e sigur e un mediu familial cu reguli clare, nu stricte neapărat, dar clare pe care copilul le înţelege şi le acceptă. Deci, construcţia unui astfel de mediul familial este cea spre care ar trebui să aspirăm”, a fost mesajul specialistului.
El a oferit exemplul Islandei, care a urmat o politică publică bazată pe acest tip de înţelegere ştiinţifică a felului în care funcţionează prevenţia. „La începutul anilor 1960, puţin peste 40% din adolescenţii islandezi răspundeau afirmativ la întrebarea „Ai consumat alcool sau droguri în ultima lună”. „La momentul acesta, Islanda are printre cele mai mici rate de consum de alcool şi de droguri. Mulţi pun asta pe tema prohibiţiei pe care o are Islanda şi în alte ţări nordice. Ştim bine că prohibiţia nu funcţionează. Dacă aţi încercat vreodată să interziceţi unui adolescent să obţină ceva, good luck! Ştim că nu funcţionează. Politici publice pe bază de viziuni punitive nu funcţionează”.
Sfatul specialistului a fost ca părintele să asculte ce are de spus adolescentul, să-l asculte până la final şi să nu-i spună apoi ce să facă, ci să-l întrebe pe el ce crede că ar putea fi făcut.
La evenimentul din Sala Unirii a Palatului Cotroceni au fost prezenţi adolescenţi, părinţi, profesori, psihologi şi specialişti în adicţii, alături de reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai societăţii civile.