Cinci persoane, coordonatori sau administratori ai unor firme de ride sharing, au fost trimise în judecată de DNA pentru evaziune fiscală în formă continuată, dare de mită în formă continuată şi spălarea banilor. Prejudiciul în acest dosar depășește 67 de milioane de lei.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a cinci persoane (G.N.M., C.A.V., T.A.C., C.C.N şi C.A), coordonatori sau administratori de fapt ai unor societăţi comerciale cu activitate de transport alternativ de persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată, precum şi a infracţiunilor de dare de mită în formă continuată (G.N.M şi T.A.C) şi spălarea banilor (G.N.M şi C.A.V), a transmis DNA.

În perioada mai 2022 – ianuarie 2025, cele cinci persoane ar fi coordonat activitatea unor societăţi comerciale de transport alternativ de persoane, prin care ar fi produs bugetului de stat un prejudiciu total de 67.493.417 lei, ca urmare a sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale.

Concret, spun anchetatorii, prejudiciul ar fi fost produs prin omisiunea înregistrării în evidenţa contabilă a 14 societăţi comerciale şi prin nedeclararea veniturilor impozabile către organele fiscale, pe de o parte, iar, de pe altă parte, prin ascunderea sursei impozabile ca efect al neîncheierii unor contracte individuale de muncă şi, astfel, al plăţii la negru a salariilor către proprii angajaţi.

„În perioada menţionată, au fost înfiinţate mai multe societăţi de transport alternativ de persoane care, sub controlul şi coordonarea celor cinci inculpaţi, ar fi ajuns să colaboreze cu peste 1.000 de şoferi. Şoferii erau atraşi de colaborarea cu societăţile coordonate de inculpaţi, deoarece acestora li se oferea posibilitatea de a lucra fără contract de muncă, veniturile obţinute fiind astfel semnificativ mai mari. După ce şoferii erau recrutaţi, acestora li se solicita încheierea, cu societăţile controlate de inculpaţi, a unor contracte de comodat prin care transmiteau cu titlu gratuit autoturismul lor către societate – operator de transport; societatea obţinea autorizaţia de la Autoritatea Rutieră Română (ARR), precum şi înscrierea pe platformele de ride-sharing”, explică procurorii.

După începerea activităţii, din sumele pe care le încasau de la companiile deţinătoare ale platformelor de ride-sharing, inculpaţii, care coordonau societăţile de transport, opreau un comision între 8 şi 12%, iar restul sumelor le erau virate şoferilor.

„În acest fel, având în vedere că nu erau plătite contribuţii salariale, şoferii primeau o indemnizaţie mai mare decât în mod legal. După ce erau plătite sumele cuvenite şoferilor, inculpaţii G.N.M. şi T.A.C. ar fi retras sumele rămase de la bancomat, însuşindu-şi aceste sume de bani. Activitatea se desfăşura în această modalitate până când societatea intra în atenţia organelor fiscale, după care, activitatea era mutată pe altă societate”, menţionează procurorii.

Anchetatorii mai spun că, din activitatea de transport alternativ, toate sumele încasate de la clienţi (din care platforma îşi oprea comisionul contractual convenit de 25%) ar fi fost împărţite între inculpaţi şi şoferi, fără ca bugetul de stat să fi încasat taxele cuvenite (TVA, impozit pe venit, contribuţii salariale).

„Inculpatul G.N.M. ar fi retras de la bancomat, din contul a opt societăţi comerciale pe care le controla suma peste 13 milioane de lei, din care ar fi cumpărat imobile, ar fi deschis un restaurant şi un service auto. În ceea ce priveşte alte sume de bani din comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în perioada martie 2023 – octombrie 2024, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a banilor, inculpaţii G.N.M. şi C.A.V. ar fi efectuat mai multe operaţiuni care au presupus creditarea unor societăţi comerciale, precum şi achiziţii şi vânzări, între care autoturisme de lux şi alte 45 de autoturisme pentru activităţi comerciale”, mai arată DNA.

Pentru a fi ajutaţi în diverse probleme apărute în relaţia cu platforma, aceştia aveau nevoie să aibă legături strânse cu un angajat al platformei, iar ajutorul consta în prioritizarea cererilor cu privire la înregistrarea şoferilor în aplicaţia informatică ori deblocarea conturilor şoferilor înregistraţi în aplicaţie, menţionează procurorii anticorupţie.

Astfel, pentru aceste ‘servicii’, inculpaţii G.N.M. şi T.A.C. ar fi remis inculpatului T.G.M., angajat al platformei, în mai multe tranşe, suma totală de 112.000 lei, respectiv 7.500 lei.

De asemenea, procurorii menţionează că, în cursul lunii iulie 2024, inculpatul G.N.M. ar fi fost anunţat telefonic de inculpata C.I.N., angajată a aceleiaşi platforme, că Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat date cu privire la acesta, iar, ca urmare, primul menţionat ar fi transmis o mare parte din şoferii care lucrau pe societăţile sale către firmele coordonate de inculpatul T.A.C.

DNA precizează că, anterior, în cauză s-a dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei faţă de un angajat şi o angajată a societăţii deţinătoare a unei platforme de ride-sharing, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de luare de mită în formă continuată, respectiv favorizarea făptuitorului.

Facem precizarea că cele două persoane care au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei şi-au asumat în totalitate faptele comise şi au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, detaliile oferite procurorilor anticorupţie ducând la stabilirea concretă a întregii stări de fapt.

În prezenţa avocaţilor, cei doi au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrările juridice pentru care au fost puse în mişcare acţiunile penale şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora.

Faţă de una dintre ele Tribunalul Bucureşti a stabilit o pedeapsă de doi ani închisoare, cu amânarea executării pedepsei, iar faţă de cealaltă Tribunalul Bucureşti a stabilit o pedeapsă constând în plata unei amenzi penale de 25.500 lei.

Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti cu propunerea de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version