Ministrul Educaţiei, Daniel David, anunţă, joi seară, încheierea consultării publice pentru planurile cadru la liceu, acestea fiind integrate până în luna mai. ”Sunt tot mai convins că putem avea concluzii satisfăcătoare pentru toţi actorii importanţi”, a transmis ministrul, potrivit News.ro.

”Astăzi am avut ultima dezbatere naţională organizată online. Am încheiat acest process (…) Am început demersurile cu planurile cadru în contextul în care constrângerile legale şi curriculare sugerau acest lucru, ca să nu spun că cereau acest lucru (…) Cum am mai spus şi aici, şi în diverse contexte, intră copiii inteligenţi şi creativi, dar avem un număr prea mare de absolvenţi care se află într-o zonă de analfabetism funcţional sau într-un risc spre analfabetismul funcţional, astfel încât e clar că modelul de acum trebuie schimbat. Şi am avut consultarea publică”, a declarant, joi seară, Daniel David, într-un live pe pagina de Facebook.

Aceata a afirmat că dezbaterile au ”început mai greu”.

”Oamenii din sistem, probabil că foarte mulţi cei care vă uitaţi în acest moment, aţi reacţionat aşa cum eu am considerat ca psiholog absolut normal. Aţi reacţionat cu stări de teamă, unii cu stări de furie, fiindcă nu există această încredere în demersurile autorităţilor că dezbaterea va fi pe bune şi că cu adevărat am început cu nişte proiecte de planuri cadru, proiecte însă care pot fi adaptate, modificate, astfel încât în final să iasă lucrurile cele mai bune pentru toţi”, a mai afirmat ministrul.

Acesta a explicat că, după ce momentiul iniţial a fost depăşit s-au primit păreri constructive.

”Sunt multe, multe idei bune şi în această perioadă, până luna mai, vom lucra la integrarea lor, la a da răspunsuri pentru partea asta de consultare publică. Este foarte mult de lucru. Şi noi avem o mulţime de aspecte birocratice, ca să spun aşa, în acest demers, dar sunt tot mai convins că putem avea concluzii care să fie satisfăcătoare pentru toţi actorii importanţi”, a mai transmis ministrul.

 

Editor : M.C

Share.
Exit mobile version