România, în general, apelează la importuri de gaze în februarie, iar acest gaz vine prin Turcia şi este greu de spus de unde provine, pentru că „molecula de gaz nu are steag”, a declarat, marţi, la finalul şedinţei Comandamentului de iarnă, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Dacă ai un consum mare, de 50-55 de milioane de normal metri cubi şi produci 24 (milioane mc) şi poţi extrage din depozite 16-17 (milioane mc), diferenţa trebuie s-o acoperi de undeva, respectiv din import. Capacitatea României de import este mai mult decât suficientă, peste 20 şi ceva de milioane de normal metri cubi. Este un episod de ger şi dacă vă uitaţi pe datele istorice, veţi vedea că în luna februarie, în general, România apelează la importuri tocmai pentru că această capacitate de extracţie din depozite scade. Iar dacă vă uitaţi la gradul de acoperire a consumului din importul net veţi vedea că nu stăm deloc rău în raport cu anii precedenţi”, a spus Burduja.

Întrebat dacă acest gaz ar putea proveni din Federaţia Rusă, ministrul a răspuns că foarte mulţi furnizori au certificate de origine şi Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei poate face o analiză şi să vadă exact.

„Am văzut aceste speculaţii. Noi, din ceea ce ştim de la furnizori, nu este (din Federaţia Rusă n.r) şi şi-au asumat acest lucru. Foarte mulţi dintre ei au aceste certificate de origine. Autoritatea de reglementare poate să facă această analiză şi să vadă exact. Sigur că ştiţi: molecula de gaz nu are steag. Am mai spus lucrul acesta. Şi gazul vine prin Turcia. Turcii consideră că orice moleculă de gaz din Turcia este gaz turcesc. Ei importă şi din Azerbaidjan şi din Federaţia Rusă. Este greu să spunem că o moleculă de gaz care ajunge în România provine din Azerbaidjan sau din alte părţi. Sigur că noi ne dorim, şi de asta facem toate aceste eforturi, şi cu proiectul Neptun Deep şi la Caragele, să creştem producţia României, să nu depindă sub nicio formă de import, pentru că, dacă nu depinzi sub nicio formă de import, este clar că nu vei depinde de Federaţia Rusă”, a explicat ministrul Energiei.

Acesta a mai afirmat că importurile următoare vor depinde de nivelul de consum, care este influenţa de starea vremii şi, dacă după 24-25 februarie vremea se încălzeşte, consumul zilnic al României poate să scadă până în jurul valorii de 40 de milioane de normal metri cubi, ceea ce înseamnă că acest consum va fi acoperit fără a apela teoretic la importuri.

Editor : M.I.

Share.
Exit mobile version