Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia bucureşteană FCSB, în primul meci al etapei a treia din play-out-ul Superligii.
La Botoşani, pe un teren greu, bucureştenii au deschis scorul încă din minutul 4, când Darius Olaru a şutat din prima, de la 30 de metri, şi l-a învins pe Kukic. Gazdele au replicat prin bara transversală ochită de Ongenda, din lovitură liberă, în minutul 13. Tot francezul a reuşit însă să egaleze pentru moldoveni, în minutul 35, după un dribling scurt în careu. După numai două minute Cisotti a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă a gazdelor, de portarul Kukic, şi arbitrul George Roman a dictat penalti, confirmat de VAR după patru minute de aşteptare. Florin Tănase a transformat în minutul 41 şi elevii lui Mirel Rădoi au intrat cu avantaj la cabine.
Ongenda l-a mai încercat odată pe Matei Popa, în minutul 59, însă goalkeeperul oaspeţilor a fost la post, dar atacantul gazdelor a egalat totuşi, în minutul 68, după o fază prelungită în careul bucureştenilor. Minutul 78 a adus al treilea gol pentru gazde. Andre Duarte a pasat neglijent în spate, spre portarul Popa, dar mingea a ajuns direct la Mailat, care a înscris, aducând în avantaj echipa lui Croitoru. Bordeianu a lovit bara transversală în minutul 84, iar patru minute mai târziu FCSB a rămas în zece după eliminarea lui Lixandru cu roşu direct, după faultul din poziţie de ultim apărător la Dumiter, iar gazdela au mai trimis odată în bară în minutul 89. S-a încheiat FC Botoşani – FCSB 3-2, după un meci slab făcut de liderul din play-out.
În clasament, FCSB rămâne pe primul loc, cu 27 de puncte, urmată de FC Botoşani, cu acelaşi număr de puncte.
FC BOTOŞANI: Kukic – Şuta (Dumiter 63), Miron, Pape Diaw, Creţ – E. Papa (Pănoiu 63), Charles Petro (Aldair Ferreira 46) – Adams Friday, Ongenda (M. Bordeianu 76), Mitrov (Bodişteanu 64) – Mailat. ANTRENOR: Marius Croitoru
FCSB: M. Popa – Pantea (V. Creţu 78), Andre Duarte (Al. Stoian 82), Dawa, Joao Paulo – F. Tănase, Lixandru, Olaru (Baba Alhassan 78) – Miculescu (Octavian Popescu 60), Mamdou Thiam, Cisotti. ANTRENOR: Mirel Rădoi
Cartonaşe galbene: Pape Diaw 5, E. Popa 44, Mitrov 45+3, Bodişteanu 90+5 / –
Cartonaş roşu: Mihai Lixandru (FCSB) min. 88
Arbitri: George Roman – George Neacşu, Radu Ghiciulescu
Arbitri VAR: Adrian Cojocaru – Claudiu Marcu









