Tabăra preşedintelui în exerciţiu brazilian Luiz Inacio Lula da Silva urmează să ceară justiţiei să anuleze candidatura lui Flavio Bolsonaro, rivalul său în alegerile prezidenţiale, anunţă o sursă din cadrul echipei preşedintelui de stânga, invocând un ”amestec” al Meta, relatează AFP.
Acest recurs, care urmează să fie prezentat marţi seara Tribunalului Superior Electoral (TSE), în vederea anulării candidaturii senatorului de dreapta, este motivat printr-o „manipulare algoritmică” a gigantului tech american împotriva lui Luiz Inacio Lula da Silva, a declarat AFP această sursă sub protecţia anonimatului.
Campania lui Lula a acuzat platforma americană de restrângerea circulaţiei conţinuturilor sale pe Instagram şi WhatsApp.
Senatorul Flavio Bolsonaro, în vârstă de 45 de ani, este favorit în turul doi al alegerilor prezidenţiale de duminică.
În primul tur, el s-a clasat – în mod surprinzător – pe primul loc, cu 47% dintre voturile exprimate, urmat cu un scor de 45% de Lula, care împlineşte în curând vârsta de 81 de ani, candidat la al patrulea mandat.
Meta a negat mereu orice părtinire în alegeri.
Gigantul american a recunoscut unele probleme – de exemplu dezactivarea, „din greşeală”, a unor anunţuri ale campaniei lui Lula, însă a invocat „incidente” tehnice care nu afectează doar Brazilia.
Reprezentanţi ai Meta şi avocaţii ambelor campanii urmează să participe marţi la o întâlnire la TSE, a declarat AFP Tribunalul.
Luni, TSE a dat gigantului tech american un termen de 24 de ore să arate că a adoptat aceste măsuri, riscând altfel o amendă cominatorie în valoare de 200.000 de dolari pe zi.
Marţi, compania a dat asigurări pe site că a „încheiat implementarea măsurilor pentru a îndeplini cerinţele TSE”.