Rezerva de apă din zăpada topită s-a înjumătățit. Vorbim de cea mai scăzută cantitate din ultimii cinci ani. Mai mult decât atât, coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare este de 56%, a scăzut cu aproape 10% față de luna ianuarie a acestui an. „Nu mai e apă nici în râuri”, spun îngrijorați oamenii din Gorj.

Reporter: De când e așa goală?
Localnic: Din toamnă.
Reporter: N-a mai venit apa deloc.
Localnic: Nimic.

Seceta se resimte de aproape un an la nivelul întregii țări. În Gorj, pe albiile râurilor mari, abia dacă mai curge câte un fir de apă.

Anamaria Ianc, jurnalist Digi24: Coeficientul de umplere al principalelor 40 de lacuri de acumulare de la noi din țară a ajuns și la 56%, în scădere față de luna ianuarie a acestui an. Seceta se resimte și la nivelul județului Gorj, aici unde unele dintre cele mai mari râuri nu au reușit să-și refacă debitele, în ciuda ploilor care au căzut în ultimele două zile.

Oamenii se gândesc cu groază la cum vor fi recoltele în acest an.

Reporter: Se face în gradină ceva?
Localnic: Se face dacă uzi, dacă nu…
Reporter: Și aveți de unde uda?
Localnic: Noi, totuși, mai avem la principală, la rețea.
Reporter: Dar o plătiți.
Localnic: Dar în fântână nu mai am apă deloc.
Reporter: A secat.
Localnic: Da.

Localnică: Nici zăpadă, ploi ca lumea. Acum i-a dat o ploaie, ce i-a mai dat înainte, dar nu… Nu facem nimic! Ne omorâm să punem, dar nu se face nimic.

Ana-Maria Agiu, expert relații publice „Apele Române”: La nivel național, se monitorizează 120 de secțiuni relevante din punct de vedere al asigurării resursei de apă. Dintre cele 120 de secțiuni monitorizate, 24 se află sub debitul minim necesar asigurării resursei de apă pentru toți utilizatorii.

Pe lângă secetă, oamenii spun că agricultura va fi afectată și de temperaturile negative, pe care meteorologii le anunță pentru săptămâna viitoare.

Localnic: Pomii înfloriți vor pierde fructele și vor vegeta din nou, dar fără fructe. 

Localnic: Porumbi n-am mai pus.
Reporter: Din cauza secetei?
Localnic: Nu se fac! 

Experții au și vești bune: spun că ploile din perioada următoare vor contribui la refacerea rezervelor de apă.

reporter: Anamaria Ianc
operator: Ionuț Voinea

Editor : Izabela Zaharia

Share.
Exit mobile version