Călin Georgescu, fostul candidat independent la alegerile prezidențiale din 2014, a produs joi un nou material video. Este a patra apariție publică în tot atâtea zile. Dacă miercuri a vorbit despre George Simion ca fiind „protejatul meu mai tânăr”, joi, Georgescu a ținut să critice sistemul și pe Nicușor Dan, pe care îl numește „primar, fost matematician”. În opinia acestuia, România are nevoie de un președinte care „să fie o poezie a vorbelor bune”, nu un matematician care „nu calculează în iubirea de semeni”, ci „calculează în iubire de profit”.

„Democrația presupune schimbare și curaj. Democrația este exact opusul a ceea ce vor ei să transmită, ei sunt singurii care vor perpetuarea stării de fapt, în timp ce democrația aduce schimbarea așa cum este normal și așa cum este benefic oricărei societăți” afirmă Călin Georgescu în materialul video publicat joi seara pe rețelele sociale.

„Ce face în aceste zile sistemul? Ne vinde aceeași minciună familiară, pentru că ceea ce este familiar pare mai ușor de acceptat. Au făcut o trecere subtilă de la sloganul fostului președinte turist «România educată» la sloganul «România onestă», al candidatului coaliției sistemului”, continuă acesta.

Au trecut de la un fost președinte, fost primar, profesor de fizică la un alt primar, fost matematician, care se vrea președinte pe același tipar. Este același lucru. În ceea ce îi privește pe cei doi, onestitatea și educația sunt discutabile.

„Nu aș vrea să vedem cum arată următorii ani de calcule matematice”

„Am văzut cum arată zece ani de calcule fizice în fruntea țării, și nu aș vrea să vedem cum arată următorii ani de calcule matematice, care mereu o să dea cu minus în ceea ce privește bunăstarea poporului” a mai spus fostul candidat independent.

„Noi suntem țara lui Eminescu. Un președinte trebuie să fie o poezie a vorbelor bune către poporul său, o simțire, un suflet, să fie viu din toate punctele de vedere, să aibă toată starea sufletească potrivită, să aibă emoțiile, să ne simtă toate trăirile și să ne ceară iertare dacă greșește, dar mai presus de orice să fie om”, a adăugat Georgescu.

Un președinte nu trebuie să fie un matematician calculat când vine vorba de iubirea sa față de țară, pentru că iubirea de neam trebuie să fie infinită.

„Matematicienii de care se tot vorbește în ultima vreme au redus matematica la un calcul fără suflet, pentru că ei calculează doar în statistici pragmatice menite să le dea lor corect calculul electoral, nu cel moral. Ei nu calculează în iubirea de semeni, ei calculează în iubire de profit”, a subliniat Călin Georgescu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

George Simion, „protejatul meu mai tânăr”.

Fostul candidat la președinție Călin Georgescu a vorbit miercuri, într-un interviu acordat lui Marius Tucă la gândul.ro, despre colaborarea cu George Simion, pe care l-a numit „protejatul său mai tânăr”,  despre funcția de prim-ministru și a comentat și declarația liderului AUR privind concedierea a 500 de mii de bugetari.

Întrebat dacă vrea să fie premier, Călin Georgescu nu a dat un răspuns clar. „Nu vorbim despre funcții, ci despre faptul că vreau să aduc binele poporului român. Discutăm de o situație gravă, de o altă Românie care este peste graniță”, a spus fostul candidat la prezidențiale.

Călin Georgescu a mai afirmat în cadrul interviului că are un parteneriat cu președintele AUR, George Simion: „Important este să avem același ideal comun. Avem o echipă consistentă”.

Editor : Liviu Cojan

Share.
Exit mobile version