Direcția Națională Anticorupție a contestat decizia prin care Elena Udrea ar fi urmat să fie eliberată condiționat din închisoare, potrivit unor surse citate de Digi24. Judecătorii urmează să discute din nou dosarul săptămâna viitoare, moment în care ar putea fi luată decizia definitivă.

Fostul ministru al Dezvoltării a obținut marți, 1 iulie, o hotărâre favorabilă din partea instanței, care a aprobat eliberarea sa condiționată. Decizia putea fi atacată în termen de trei zile, iar DNA a făcut acest pas, astfel că procesul continuă.

Urmează ca Elena Udrea să se prezinte din nou în fața instanței, împreună cu procurorii DNA, fiecare parte urmând să își susțină argumentele. Magistrații vor decide, în urma acestei confruntări, dacă fostul ministru poate fi pus în libertate.

Elena Udrea are însă un punct în favoarea sa, după ce comisia de eliberare din cadrul penitenciarului unde este încarcerată a dat aviz pozitiv pentru eliberarea sa condiționată. Potrivit reprezentanților închisorii, ea a avut un comportament disciplinat, a respectat regulile și a acumulat un număr mare de ore de muncă, ceea ce a contribuit la susținerea cererii de eliberare.

Editor : Ș.A.

Share.
Exit mobile version