Fostul președinte Klaus Iohannis, care a demisionat din funcție la 10 februarie,  și soția sa Carmen au votat duminică, în jurul ore 11.45, la Sibiu. La ieșirea din secție, Iohannis a declarat că trebuie continuat parcursul european al României și a precizat că în cei zece ani cât a fost președinte PIB-ul României s-a dublat. „Aceste alegeri sunt pentru a continua un lucru bun. Alternativa ar fi tristă, ar fi izolare, ar fi pierderea bunăstării, câtă avem”, a spus fostul președinte.

„De fiecare data când votăm e important. De data aceasta votăm nu doar pentru un partid sau o persoană, ci pentru direcția pe care o va lua România în anii care urmează. Am avut și noroc și am și muncit în România în ultimii ani și lucrurile au mers bine. Dacă ne uităm la datele economice, PIB-ul României s-a dublat. Este enorm ca în zece ani PIB-ul unei țări să se dubleze. Venitul mediu al românilor s-a majorat semnificativ. Evident,nu toți au beneficiat de creștere, dar, în ansamblu, României i-a mers bine.

România este o țară respectată în UE și în lume. Eu cred că acest parcurs foarte bun trebuie continuat. Locul României este clar în Uniunea Europeană, valorile noastre sunt cele europene, din vest. Asta este direcția noastră, nu alta și ar fi mare păcat să dăm cu piciorul la aceste realizări care sunt ale românilor.

Cred că aceste alegeri sunt pentru a continua un lucru bun. Alternativa ar fi tristă, ar fi izolare, ar fi pierderea bunăstării, câtă avem. Ați văzut, de exemplu, după primul tur al alegerilor, deja am pierdut câteva miliarde euro, pentru că s-a prăbușit cursul leu-euro”, a spus Klaus Iohannis.

Aproape 18 milioane de români sunt așteptați la urne, duminică, 18 mai, să aleagă următorul președinte al țării. În turul doi al alegerilor prezidențiale 2025 se confruntă primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și liderul AUR, George Simion.

Au fost organizate 18.979 de secţii de votare pe teritoriul României şi 965 de secţii de votare în străinătate, unde sunt cu 15 secţii de votare mai multe decât în cazul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare desfăşurate în anul 2024. Pentru a afla către ce secție de votare să te îndrepți duminică, poți intra pe site-ul Autoritatea Electorală Permanentă, la secțiunea Registrul Electoral.

Al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale se va desfășura în baza unui set riguros de reguli menite să garanteze corectitudinea și buna desfășurare a procesului electoral. Citește detalii AICI despre ce este interzis în secția de votare și ce sancțiuni pot fi aplicate.

Editor : B.E.

Share.
Exit mobile version