Nicușor Dan a declarat, joi, că țara noastră este cumva în recesiune încă de anul trecut, însă „avem o economie privată care este solidă şi am avut un PIB care s-a dublat în ultimii 10 ani”. Președintele ales a adăugat că va respecta promisiunea de a nu mări TVA și a precizat că își dorește să fie făcute corecții din cheltuie, întrebat dacă e posibil să fie crescute alte taxe.

Președintele ales a fost întrebat, după participarea joi la evenimentul Black Sea and Balkans Security Forum 2025”, dacă există vreun pericol de recesiune în momentul de faţă.

„Depinde ce înţelegeţi prin recesiune. Noi avem un deficit de 8-9% şi în condiţiile acestui deficit de 8% – 9% avem o creştere economică de 1 – 2%. În mod normal, când ai deficit înseamnă că arunci bani în piaţă şi asta stimulează creşterea economică. Deci, cumva, noi suntem în recesiune în momentul ăsta şi în 2024 de asemenea. Dar, pe de altă parte, avem o economie privată care este solidă şi am avut un PIB care s-a dublat în ultimii 10 ani. Deci, în măsura în care reuşim să stabilizăm şi sunt foarte optimist că vom stabiliza, perspectivele economice pe termen mediu şi lung pentru România sunt foarte bune”, a explicat Dan.

Referitor la promisiunea făcută în campanie, potrivit căreia nu va creşte TVA, președintele ales a arătat că aceasta este „premisa de la care pleacă în toate discuţiile pe finanţe”.

„Haideţi să mai aşteptăm o săptămână să vedem punctele de vedere şi ale mele şi ale partidelor pe deficit. În orice caz, e nevoie să facem nişte corecţii. Eu mi le doresc să le facem din cheltuieli”, a punctat Nicușor Dan.

Citește și: Nicuşor Dan: „Nu se pune problema să facem un guvern mâine, poimâine. Programul va fi mai important decât numele miniştrilor”

Președintele ales anunțat că în cursul acestei zile va avea întâlniri cu ministrul de Finanțe și cel al Fondurilor Europene.

El a reiterat că Ilie Bolojan este prima opțiune pentru funcția de premier, însă trebuie să poarte discuții cu formațiunile politice.

„Luni după-amiază voi prelua oficial mandatul şi imediat după vor începe discuţiile cu partidele”, a mai anunțat el.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version