Premierul Ungariei, Orban Viktor, a vorbit la Cluj, în cadrul Congresului UDMR, despre importanța comunității maghiare din România și a declarat că formațiunea este un „factor de strategie națională”. Acesta a transmis că în 2026 „patria are nevoie de maghiarii din Transilvania”.

În contextul alegerilor legislative care vor avea loc anul viitor în Ungaria, Viktor Orban a declarat la Congresul UDMR că va avea nevoie de comunitatea maghiară din Transilvania. 

„Aș vrea clar și răspicat să vă spun că la anul nu va fi vorba doar de viitorul guvern ungar, ci și despre viitorul națiunii, despre libertatea țării și suveranitatea țării. În aprilie 2026, patria va avea nevoie de maghiarii din Transilvania.

UDMR a dovedit din nou că nu dimensiunea, nu mărimea, ci voința conferă ponderea comunității. Întrebarea nu este cât de mare este câinele, ci cât de mult vrea acest câine să se lupte. UDMR, la București, este stabilitatea și vocea rațiunii; la Budapesta, UDMR este partenerul de încredere; la Bruxelles reprezintă interesele maghiarimii, motiv pentru care vă spun că UDMR nu este organizație minoritară, ci este un factor de strategie națională’”, a afirmat premierul Ungariei, conform traducerii oficiale, citat de Agerpres. 

Citește și: Ilie Bolojan a lăudat UDMR la congresul partidului: „O punte între România și Ungaria”. Premierul s-a întâlnit cu Viktor Orban

„Comunitatea maghiară din Transilvania va învinge și va câștiga”

„Comunitatea maghiară din Transilvania este puternică, muncitoare, educă, creează, construiește și învinge, câștigă în fiecare zi, din nou și din nou va învinge și va câștiga. Noi la Budapesta vedem că maghiarii din România și din Ungaria au un interes comun: să fie stabilitate de-a lungul Dunării, națiunile care trăiesc aici să nu se calce în picioare reciproc, ci să se stimeze. Dacă vecinii noștri o duc bine, și noi o ducem bine, motiv pentru care suntem interesați în binele României și suntem interesați și în succesul guvernului condus de domnul premier Ilie Bolojan. Astăzi, pace, conviețuire, colaborare există”, a mai declarat Viktor Orban, potrivit sursei citate. 

La Congresul UDMR participă și premierul Ilie Bolojan, dar și președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu. Liderul social-democraților i-a mulțumit lui Viktor Orban pentru că a sprijinit aderarea României la Spațiul Schengen, însă a părăsit sala unde are loc Congresul UDMR în momentul în care a fost intonat imnul secuiesc. 

Citește și: Grindeanu, la congresul UDMR: „Uneori, în coaliție pare că vorbim limbi diferite”. A ieșit din sală la intonarea imnului secuiesc

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : A.G.

Share.
Exit mobile version