Fostul ministru al Energiei, liberalul Virgil Popescu, îl întreabă pe actualul ministru al Energiei, social-democratul Bogdan Ivan, ce a făcut concret pentru a salva centralele care produc energie pe bază de cărbune din România și dacă e adevărat că Transelectrica a spus că țara noastreă nu are nevoie de cărbune.

Reacția vine în contextul în care Bogdan Ivan vizează prelungirea activității centralelor pe cărbune din Valea Jiului şi de la Complexul Energetic Oltenia, „pentru a avea în continuare suficientă energie pe piaţa din România şi pentru a nu plăti preţuri şi mai mari decât cele de acum”.

„Noul ministru al Energiei spune că vrea să meargă la Bruxelles ca să prelungească perioada în care putem produce energie pe bază de cărbune, nu înainte de a da vina pe «greaua moștenire». Intenția sa este bună! Doar că este puțin confuzant apelul la «memoria selectivă».  «Surpriza» și graba de acum sunt greu de înțeles, mai ales că până ieri a fost ministru al Economiei și avea exact responsabilitatea de a gestiona această problemă.

Mai exact, Bogdan Ivan a fost președintele Comitetului interministerial al cărbunelui – structura care coordonează implementarea procesului de decarbonizare și care are ca scop, printre altele, identificarea de soluții pentru eliminarea etapizată din mixul energetic a producției de energie electrică pe bază de lignit și huilă. Comitetul a fost înființat prin OUG 108/2022 și stabilit definitiv prin Legea 334/2022 – lege pe care chiar el a votat-o în Parlament.

Textul legii e clar: ministrul Economiei (adică Bogdan Ivan până acum câteva zile) era președintele acestui comitet, alături de miniștrii Finanțelor, Fondurilor Europene, Energiei ș.a.m.d.”, a scris Virgil Popescu, vineri pe Facebook.

Liberalul îi adreseasă o serie de întrebări actualului ministru al Energiei.

„Ce a făcut concret Bogdan Ivan din funcția de ministru al Economiei, pentru a salva centralele care produc energie pe bază de cărbune? Mai mult chiar, acum vorbește despre trecerea acestor capacități în rezervă tehnică. Dar de ce nu s-a întâmplat asta până acum? A cerut Ministerului Energiei să emită ordinul? Au existat discuții în Comitet? A fost realizat studiul de adecvanță de către Transelectrica?  Și este adevărat că Transelectrica a transmis că România nu are nevoie de cărbune?”, adaugă Popescu.

El citează din lege: „Trecerea în rezerva tehnică se face prin ordin al ministrului de resort, la solicitarea operatorului național de transport și sistem, în baza analizei de adecvanță elaborate de către acesta”.

„Dar să fim pozitivi și să ne bucurăm că Bogdan Ivan vrea să acționeze acum. Vreau să îi transmit că îl aștept la Bruxelles, la Parlamentul European, după ce finalizează negocierile cu Comisia Europeană. Pentru o colaborare în avantajul țării noastre”, mai spune Virgil Popescu.

Fostul ministru al Economiei are și o întrebare retorică.

„De ce investiția privată de la Mintia, de 1700 MW, începută tot în anul 2022 se finalizează anul viitor, iar investițiile ministerului Energiei de la CEO, cu finanțarea aprobată din 2022, nu au început nici până acum? Asta arată o capacitate administrativă extraordinar de slabă a ministerului Energiei”, a conchis liberalul.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version