„Dispunem de informaţii care indică faptul că se pregăteşte un nou atac asupra sectorului energetic, asupra podurilor noastre de pe Nipru şi asupra infrastructurii civile”, a afirmat Zelenski în discursul său zilnic, solicitând partenerilor Kievului să furnizeze rachete interceptoare pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot.
O întâlnire trilaterală, prevăzută pentru 10 şi 11 noiembrie la Abu Dhabi
Recentele atacuri ruseşti au provocat pagube importante sectorului energetic şi infrastructurii, în special în capitală, iar Ucraina se teme de o nouă iarnă dificilă, în contextul bombardamentelor intense ale Moscovei.
Zelenski a declarat, de asemenea, că a discutat cu responsabilii pentru atacurile ucrainene cu rază lungă de acţiune şi că „Rusia va primi răspunsul nostru”.
CITEȘTE ȘI Zelenski anunţă că Ucraina va continua atacurile asupra sectorului de rafinare a petrolului din Rusia
O întâlnire trilaterală este programată pentru 10 şi 11 noiembrie la Abu Dhabi, între emisarii Kievului, Washingtonului şi Moscovei, în încercarea de a relansa procesul de negocieri, aflat în prezent în impas de la izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu, în februarie.
Ultima întâlnire de acest tip între delegaţiile rusă, ucraineană şi americană a avut loc la jumătatea lunii februarie, la Geneva, fără să se înregistreze vreun progres în vederea soluţionării conflictului declanşat de invazia rusă pe scară largă din februarie 2022.
Moscova cere, în special, ca armata ucraineană să se retragă complet din regiunea estică Doneţk, ceea ce Kievul refuză, considerând, între altele, că acest lucru ar face ţara vulnerabilă la noi atacuri ruseşti.