Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat, marţi, în vizită în Turcia în timp ce la Riad au avut loc primele discuţii directe ruso-americane pe tema războiului din Ucraina, a anunţat că îşi amână vizita în Arabia Saudită, care era prevăzută pentru miercuri.
Zelenski a anunţat că şi-a amânat vizita în Arabia Saudită până la 10 martie, sugerând că doreşte să evite ca vizita sa să fie legată de negocierile dintre SUA şi Rusia care au avut loc marţi acolo, potrivit Associated Press, potrivit news.ro
Negocierile „nu ar trebui să aibă loc pe la spatele nostru”, a comentat liderul ucrainean după ce oficialii americani şi ruşi s-au întâlnit marţi în Arabia Saudită. El a criticat că la discuţiile de marţi nu a fost invitat niciun reprezentant ucrainean. Discuţiile „au loc între reprezentanţi ai Rusiei şi reprezentanţi ai Statelor Unite ale Americii. Despre Ucraina – despre Ucraina, din nou – şi fără Ucraina”, a punctat el.
Liderul de la Kiev a îndemnat la discuţii de pace „echitabile” pentru a pune capăt invaziei ruse din Ucraina, susţinând că acestea ar trebui să implice Uniunea Europeană, Turcia şi Regatul Unit. „Ucraina, Europa în sens larg – şi aceasta include Uniunea Europeană, Turcia şi Marea Britanie – ar trebui să fie implicate în discuţii şi în elaborarea garanţiilor de securitate necesare cu America în ceea ce priveşte soarta părţii noastre de lume”, a declarat Zelenski în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Ankara, potrivit AFP.
La rândul său, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a reiterat „sprijinul deplin al Turciei pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei”.
Editor : A.R.