Majoritatea virusurilor zoonotice implicate în epidemii şi pandemii recente nu prezentau semne clare de adaptare înainte de a infecta oamenii, potrivit unui studiu publicat în revista Cell.
Cercetarea sugerează că aceste virusuri erau deja capabile să infecteze şi să se transmită între oameni, iar elementul decisiv a fost expunerea umană la acestea, nu apariţia unor mutaţii noi.
Virusurile zoonotice sunt agenţi patogeni care se transmit de la animale la oameni. Deşi sunt considerate o ameninţare majoră pentru sănătatea publică, autorii studiului arată că răspândirea lor este favorizată de activităţi umane precum apropierea de animale domestice, distrugerea habitatelor naturale şi comerţul cu animale sălbatice.
Echipa de cercetare, de la Faclutatea de Medicină a Universităţii California – San Diego (UCSD), a analizat genomurile unor virusuri implicate în focare importante, inclusiv virusurile gripale de tip A, Ebola, Marburg, mpox (variola maimuţei), SARS-CoV şi SARS-CoV-2.
Analiza a vizat perioada imediat anterioară trecerii la om, pentru a identifica eventuale semne de adaptare evolutivă.
Imagine obţinută prin microscopie electronică, colorată artificial, care arată o celulă apoptotică (roz), puternic infectată cu particule ale coronavirusului SARS-CoV-2 (verde), izolată dintr-o probă de la pacient. (National Institute of Allergy and Infectious Diseases/NIH/Flickr/domeniu public)
Cercetătorii au utilizat o metodă filogenetică (analiză a relaţiilor evolutive între virusuri), evaluând presiunea de selecţie naturală asupra genomului viral în trei momente distincte: la nivelul gazdelor animale, în perioada imediat anterioară transmiterii la om şi la debutul răspândirii în populaţia umană.
Rezultatele arată că, înainte de transmiterea la om, intensitatea selecţiei naturale era normală, fără indicii că virusurile ar fi suferit adaptări specifice pentru a infecta oamenii. Modificările evolutive au apărut abia după ce virusurile au început să circule între oameni.
Autorii subliniază că aceste rezultate contrazic ideea că virusurile pandemice sunt „speciale” din punct de vedere evolutiv înainte de a ajunge la om.
În schimb, multe virusuri pot avea deja capacitatea de a infecta şi de a se transmite între oameni, iar factorul esenţial este contactul dintre oameni şi aceste virusuri.
Studiul are relevanţă şi pentru dezbaterea privind originea coronavirusului SARS-CoV-2, care a provocat pandemia de Covid-19. Autorii nu au identificat dovezi că virusul ar fi fost modificat în laborator sau că ar fi evoluat îndelung într-o gazdă intermediară înainte de apariţia sa la oameni. Potrivit cercetătorilor, lipsa acestor dovezi este compatibilă cu o origine naturală zoonotică.
Pentru a valida metoda, echipa a analizat şi virusuri crescute în laborator, unde au identificat tipare evolutive distincte faţă de cele observate în transmiterea naturală.
În acest context, cercetarea a găsit dovezi care susţin ipoteza unei origini de laborator pentru pandemia de gripă H1N1 din 1977, reapărută după o absenţă de aproximativ 20 de ani. Analizele arată că acel virus prezenta semne de selecţie similare celor observate la tulpinile adaptate în laborator sau la vaccinurile cu virus viu atenuat.
Autorii consideră că analiza pandemiilor din trecut poate oferi informaţii utile pentru prevenirea unor evenimente similare în viitor. Deşi accidentele de laborator rămân posibile, majoritatea pandemiilor recente par să fie rezultatul transmiterii naturale de la animale la oameni.
Concluzia studiului este că prevenirea pandemiilor ar trebui să se concentreze mai ales pe reducerea expunerii oamenilor la virusuri animale, prin monitorizare, măsuri de prevenţie şi limitarea interacţiunilor cu surse potenţial periculoase.
