În funcţie din februarie 2024, Jose Luis Mendilibar a fost demis de clubul Olympiakos Pireu miercuri, punând capăt unei colaborări de doi ani şi jumătate marcată de trei titluri naţionale (un campionat, o cupă şi o supercupă) şi, mai ales, de câştigarea Conference League în 2024, primul trofeu european al clubului din Pireu.
Pentru a-l înlocui, Olympiakos l-a ales pe Imanol Alguacil, care nu mai ocupa niciun post de la sfârşitul aventurii sale la Al Shabab (Arabia Saudită), la jumătatea lunii februarie.
Aceasta va fi a doua experienţă în străinătate a fostului antrenor al echipei Real Sociedad (2018-2025), unde şi-a făcut ucenicia şi a câştigat Cupa Regelui în 2021.
Olympiakos ocupă locul 3 în campionatul elen, unde nu a suferit încă nicio înfrângere după trei etape, şi va participa în Liga Europa începând de miercuri.