Ciocnirile dintre trupele guvernamentale siriene şi luptătorii druzi locali s-au reluat în oraşul druz Swayda, din sudul ţării, miercuri dimineaţa, la doar câteva ore după anunţarea unei încetări a focului, relatează Reuters.
Agenţia locală de ştiri Swayda24 a informat că oraşul şi satele din apropiere au fost supuse unui bombardament intens cu artilerie şi mortiere miercuri dimineaţa, în timp ce Ministerul Apărării din Siria, într-o declaraţie difuzată de agenţia de ştiri oficială SANA, a acuzat grupurile ilegale din Swayda de încălcarea armistiţiului.
Potrivit AFP, o organizaţie neguvernamentală a acuzat marţi forţele guvernamentale că au executat aproximativ 20 de civili druzi după desfăşurarea lor în oraşul Swayda, din sudul Siriei, unde locuitorii terifiaţi au relatat despre numeroase abuzuri.
Forţele siriene s-au desfăşurat marţi dimineaţă în acest oraş, până atunci controlat de combatanţi druzi locali, într-o intenţie clară a puterii islamiste de a-şi extinde autoritatea după violenţe între grupuri de druzi şi beduini, care au făcut peste o sută de morţi începând de duminică.
Israelul, ţara vecină care dă asigurări că va apăra comunitatea druză majoritară în acest oraş de aproximativ 150.000 de locuitori, a bombardat forţele guvernamentale după intrarea lor în Swayda. Siria a condamnat aceste atacuri.
CIVILI EXECUTAŢI
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cu sediul la Londra, a afirmat că 21 de civili druzi au fost „executaţi” de forţele guvernamentale, dintre care 10 persoane au fost ucise după „asaltul” asupra unei pensiuni din oraş. O înregistrare video neautentificată care circulă pe reţelele sociale arată cel puţin 10 persoane în civil acoperite de sânge în interiorul pensiunii, unele dintre ele întinse pe podea.
ONG-ul a raportat, de asemenea, că un grup armat afiliat forţelor guvernamentale a executat „patru civili druzi, dintre care o femeie”, într-un sat vecin, iar un alt grup a împuşcat trei bărbaţi în prezenţa mamei lor.
Un corespondent AFP, care a intrat în Swayda la scurt timp după forţele guvernamentale, a văzut cadavre zăcând pe jos, în timp ce focuri de armă răsunau intermitent în oraşul pustiu, aflat sub stare de asediu.
Emisarul american în Siria, Tom Barrack, a calificat aceste violenţe drept „îngrijorătoare” şi a declarat că lucrează „cu toate părţile” pentru restabilirea calmului.
O SITUAŢIE COMPLICATĂ ÎN CARE SE IMPLICĂ ŞI ISRAELUL
Aceste violenţe ilustrează provocările cu care se confruntă guvernul interimar al lui Ahmad al-Sharaa de când l-a răsturnat de la putere, împreună cu o coaliţie de grupuri rebele sunnite, pe preşedintele Bashar al-Assad, în decembrie, într-o ţară devastată de aproape 14 ani de război civil.
Provincia Swayda găzduieşte cea mai importantă comunitate druză din ţară, o minoritate ezoterică derivată din islam, care număra aproximativ 700.000 de membri în Siria înainte de războiul civil şi care este prezentă şi în Liban şi Israel.
Israelul, care bombardează de luni de zile poziţiile forţelor guvernamentale siriene din regiunea Swayda, a afirmat că nu va permite prezenţa militară în sudul Siriei, în apropierea frontierei comune.
Violenţele au izbucnit duminică între combatanţi druzi şi triburi beduine, care au relaţii tensionate de zeci de ani. Potrivit OSDO, aceste violenţe au făcut 203 morţi, dintre care 71 druzi, inclusiv două femei şi doi copii, 93 membri ai forţelor guvernamentale şi 18 beduini, pe lângă cei 21 de civili druzi executaţi.
După ce au desfăşurat întăriri importante şi au preluat luni controlul asupra mai multor localităţi druze din apropierea oraşului Soueida, forţele siriene au intrat marţi dimineaţă în oraş, unde au izbucnit ciocniri cu luptători druzi. Ulterior, forţele guvernamentale au anunţat un armistiţiu, dar situaţia a rămas confuză în oraş.
Ministerul de Interne a anunţat în cursul serii că ciocnirile continuau „în anumite cartiere” din Swayda şi a afirmat că acordurile încheiate cu liderii religioşi pentru restabilirea calmului fuseseră încălcate.
După căderea lui Bashar al-Assad, violenţele sângeroase din martie împotriva comunităţii alawite, din care provine fostul preşedinte, apoi împotriva druzilor, precum şi un atentat împotriva unei biserici din Damasc în iunie, au zguduit încrederea în capacitatea noii puteri siriene de a proteja minorităţile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.